| = Prezumția de poezie | Călin Sămărghițan [14.Oct.09 12:36] |
| Interesantă nevoie a unei mâini libere. La scrimă, e pentru balans. Nu-ți prea stă-n fire să scrii atât de abstract, dar aici ai depășit otizontul de așteptare. Destinul speranței e acela de a fi exilată, asta nu mai trebuie să mire pe nimeni, iar fericirea aceea "neîncăpută" cred că e doar un sentiment închipuit. Știu puțini oameni care rămân doar poeți, dar nici lor nu le e prea albastru. | |
| = Prezumpția de poezie | Călin Sămărghițan [14.Oct.09 12:43] |
| Interesantă nevoie a unei mâini libere. La scrimă, e pentru balans. Nu-ți prea stă-n fire să scrii atât de abstract, dar aici ai depășit otizontul de așteptare. Destinul speranței e acela de a fi exilată, asta nu mai trebuie să mire pe nimeni, iar fericirea aceea "neîncăpută" cred că e doar un sentiment închipuit. Știu puțini oameni care rămân doar poeți, dar nici lor nu le e prea albastru. | |
| = până la proba contrarie | Maria-Gabriela Dobrescu [14.Oct.09 14:48] |
| Călin, pentru mine mâna aceea este o "mână liberă" pentru un "ceva" relativ. Poate fi libertatea sau poate fi speranța sau poate fi orice de care "să ne agățăm" când trecem "printr-o viață". Ai observat foarte bine abstractul și e bine că ne îndreptăm spre un orizont al așteptărilor.Sincer nu m-am gândit să scriu abstract. Am scris cum am simțit. De vină e poezia din noi, cred. E posibil ca mâine să scriu patetic. Nu îmi doresc să mă încadrez într-un tipar. Poezia e simțire la urma urmei. Speranța, un exil sau un chin? Nu știm. Neîncăputa fericire, un sentiment... Albastră ne este prezumpția de poezie. Ce înseamnă oare să fii poet? Albastra trecere a unei lebede... Mulțumesc pentru semn, maria | |
| = Maria, ai sesizat... | Emil Iliescu [14.Oct.09 17:57] |
| Maria, ai sesizat perfect dilema ființei umane. Visul și poezia, ce stăpânesc degetele mâinii stângi ( pe unde curge respirația fierbinte a inimii)? Sau cealaltă mână, dreapta rațiunii, ce ne ajută să revenim la realitate, și să vedem cât de lung, anevoios, trist adesea, este drumul "dintre vis la întâmplare"? Căutăm tragic să ne exilăm speranțele, crezând că așa vor fi mai ușor de împlinit, departe de fatidicul destin al realității imediate, la care au și ceilalți acces. Dar nu, nu e bine nici să rămânem doar poeți! Abia atunci am ajunge la postulatul tău final : "am putea crede că fericirea nu ne mai încape". Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = distanța | cezara răducu [14.Oct.09 20:31] |
| dintre noi și fericire nu există. uneori e de ajuns să întindem mâna.nu simți? întâmplarea nu ne alege, ne întâmplă. cu mîinile întinse spre vis, rara | |
| = puncte slabe | Maria-Gabriela Dobrescu [14.Oct.09 21:12] |
| Domnule Emil, rar întâlnim oameni care să ne umble prin gânduri. De fiecare dată gândurile mele se oglindesc în interpretările dumneavoastră. Uimită și onorată de trecere, maria rara, și tu ești la fel de rară precum ți-e numele. de fiecare dată mai îmi dai câte un motiv de meditație. chiar? de ce nu simt? iar despre întâmplare...sincer nu m-am gândit la asta. voi întinde mâinile. spre vis... de pe marginea unui vis, maria | |
| = ne suspectăm de poezie | Liviu-Ioan Muresan [14.Oct.09 21:58] |
| un text frumos, chiar dacă ascuns primei vederi. Aș renunța la ultimul cuvînt. Doar o părere. LIM. | |
| = să rămânem poeți | Maria-Gabriela Dobrescu [14.Oct.09 23:54] |
| LIM, mulțumesc pentru aprecieri. O altă părere e oricând binevenită pentru mine. Deocamdată las așa poate mai vin și alte păreri. Vom vedea. maria | |