| + călăuza celui rămas e râsul | Maria Prochipiuc [07.Oct.09 00:34] |
| Rugăciunea iepurelui, e un mod de a vedea lumea interioară sub starea fricii, dar de fapt gândirea poetică poate avea diverse interpretări, asta e una dintre ele ce am perceput-o doar eu, după mine altul va vedea altfel. Același lucru poate fi exprimat în mai multe feluri, ne ajută multitudinea de cuvinte. Nișa doi scoate în evidență goliciunea, care nu e numai interioară, ci odată cu trecerea anotimpurilor plinătatea cuvintelor nu mai au puterea să umple golul, sau de ce nu ar putea fi răzvrătirea poetului referitor la acea apariție în vitrină, un nume așezat pe-o carte ce are în interiorul ei cuvintele tale, dar purtând un alt nume. Nișa se lărgește în timpul trei, iar structură poetică ne îndreptă spre altă viziune, cumva o aenzație interioară a mânuitorului de cuvinte care nu este altul decât poetul, care, în lupta sa ne lasă o senzație resimțită lăuntric doar de el, îndreptându-ne atențiamai mult spre singurătatea patului. Finalul închide nișap rin tăcere. | |