Comentariile membrilor:

 =  prag
Maria Del
[08.Sep.09 09:07]
Ciobita pe la colturi, ca pentru a primi bucatica aceea lipsa din colt, fara de care nici pragul luminii nu e, nici metafora ce ramane in stralucirea reflectarii in miile de muchii...O zi-prag insailata cu fir de launtric soare, sa treci prin ea, mireasa, rara.

 =  la mulți ani, maria!
cezara răducu
[08.Sep.09 09:14]
și mulțumesc pentru darul tău aurit!

 =  La mulți ani,
Silvia Bitere
[08.Sep.09 09:17]
Mariei tale, Cezara, Mariei noastre!
Versuri sensibile, țesute cu fir de mătase verde. Cum vă este sufletul, vă este și viața:)

Cu drag,
Silvia

 =  silvia,mulțumim
cezara răducu
[08.Sep.09 09:36]
știam eu că îți vei broda cuvintele sincere pe aici.
cu drag, rara

 =  Cezara, prin rostire ne împlinim menirea...
marius nițov
[08.Sep.09 10:23]
Cezara, prin rostire ne împlinim menirea, așa cum zici rămânem "metafora definitivă" care îmbogățește tărâmul umbrit de incertitudinilor. Îți doresc să ai această rostire curată, plină de înțelepciune prin toate încercările și schimbările decorului până în lumină! O zi însorită peste numele tău!

 =  erată: tărâmul umbrit al incertitudinilor...
marius nițov
[08.Sep.09 10:25]
erată: tărâmul umbrit al incertitudinilor, am vrut inițial să spun umbrit de incertitudini.

 =  dincolo de lumină
Maria-Gabriela Dobrescu
[08.Sep.09 11:03]
rara, am adunat ciob cu ciob din fiecare toamnă trecută și acum am țesut în brocartul acestei zile o toamnă nouă pe care o voi însăila cu grijă pe la colțuri ca să nu se mai destrame. să rămână așa ca un vis frumos.
la multi ani, maria

 =  poate că ar trebui ocrotită prin lege
Călin Sămărghițan
[08.Sep.09 11:03]
Copacii foșnesc, apele curg, luna răsare și apune...

Cel ce scrie pe apă știe ce înseamnă efemeritatea. Poate zădărnicia. Dar cel ce citește pe ape, ce adună?

”Brocartul zilei” îmi descrie o atmosferă barocă, ”pragul aurit” o limită inefabilă. ”Metafora scrisă în alb” e o frumoasă licență, iar ”toamna ciobită în colțuri” scoboară direct din poezie. Însă ceea ce e cu adevărat important este atmosfera indusă de aceste câteva artificii stilistice, care descriu o stare a visării acompaniată de o ușoară tristețe. Asta e toamna, îți spui, căci diminețile sunt deja mai târzii și serile mai grăbite. E un timp al dulcii melancolii, e timpul retragerii poetei înspre păturile moi și îmbietoare ale visului.

Unicitatea, izolarea, RARitateA și prețiozitatea ”metaforei definitive” mi-a plăcut foarte mult. Fiind pe cale de dispariție, mă gândesc că ar trebui ocrotită prin lege.

 =  să brodăm metafore:
cezara răducu
[08.Sep.09 12:25]
maria: să-ți rămână acest prag aurit definitiv pe marginea toamnei ce va fi!la mulți ani, femeie - lumină!
marius, mulțumesc! am deschis larg brațele, să vină lumina cuvintelor tale!și am să mulțumesc și în numele celei pentru care am brodat acest poem!
călin:vom citi pe ape metafore atâta timp cât toamna își va răzui culorile peste noi!!
cu mătase albă peste sufletele voastre,
rara

+ Eminescu spunea...
Emil Iliescu
[08.Sep.09 13:21]
Eminescu spunea: "Cerul deasupra-ți schimbi, nu sufletul, marea trecând-o!".
Ce poate fi mai aproape de suflet decât un semn scris de la un prieten drag!
Un semn pe care să-l citești pe ape, dincolo de saltul delfinilor, sub siajul gândurilor tale. Atunci când pășești peste pragul aurit al toamnei solare într-o lume de taine și magie.
Când poți, umil și simplu om fiind, să devii o metaforă existențială, de un alb pur. Cum pur poate fi doar sufletul rănit de mirosurile toamnei. Toamnă ce se zugrăvește singură, în culori pierdute, regăsite adesea, ciobită ca un vas popular străvechi, din care a rămas doar respirația celui care l-a modelat odată, dându-i forma sufletului său...
Cu prietenie, Emil Iliescu

 =  domnule Iliescu,
cezara răducu
[08.Sep.09 13:34]
mi-ați aurit toamna cu lumina dvs.! nu știu cum să-mi așez sufletul să poată primi darul pe care-l voi dărui celei care brodează povești pe marginea toamnei!
mulțumesc.
rara




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0