| = Nu pot spune mai mult! | Anda Andrieș [06.Sep.09 22:20] |
| Fragmentul asta l-ai trait aievea, altfel n-ai fi reusit sa-mi smulgi si mie o lacrima! Admirativ! | |
| = ... | Veronica Valeanu [06.Sep.09 22:54] |
| o lectie de viata pe care nu mai poti s-o uiti dupa ce ai citit-o. V.V. | |
| = Iaca nu | Florentina-Loredana Dănilă [06.Sep.09 22:57] |
| Anda, fragmentul nu l-am trăit aievea. Sau poate da. Ca să înțelegi ce vreau să zic, îl voi cita din memorie pe Marin Preda răspunzând întrebării „Cât e adevăr și cât ficțiune în Moromeții?” : „Faptele, oamenii și locurile sunt inventate. Trăirile sunt toate adevărate”. Așadar, nu poți scrie despre ceva ce n-ai trăit cu sufletul. Dar poți imagina întâmplări nepetrecute. Mulțumesc de trecerea ta, mereu caldă. Și să știi că și mie mi-am smuls o lacrimă. :) | |
| = lecțiile din viață, mai dure decât cele din literatură | Florentina-Loredana Dănilă [06.Sep.09 23:15] |
| Veronica, aceasta măcar este una imaginată. Dar ia închipuiește-ți ce am simțit eu când am ascultat un interviu cu Părintele Teofil Părăian (nevăzător din naștere), care povestea amuzându-se și cu destul umor (dar eu, când îmi amintesc, îmi vine să bocesc de fiecare dată), cum, copil fiind, obișnuia să cadă destul de des într-un beci. Adeseori doar visa că a căzut în beciul cu pricina, iar când se trezea o striga pe mama să-i spună că a căzut. Aceasta îl asigura că a visat și că se află în patul său. Părintele încheie mărturisirea astfel: „Și eram atât de fericit că sunt în pat!”. Abia ascultând această poveste adevărată, am înțeles că orb fiind și mai ales copil, nu poți realiza că te-ai trezit dintr-un coșmar. Noi ce facem când ne trezim după ce visăm urât? Deschidem ochii, privim lumea, obiectele din jur, vedem masa, patul, etc. Îți mulțumesc pentru semnul lăsat! | |
| = insensibilitate umana | Elena [06.Sep.09 23:57] |
| M-a impresionat si pe mine, probabil prin modul realist de a face descrierea intamplarii ca si cum ar fi fost realitate traita.Oricum eu sunt maracta profund cand intilnesc un nevazator sau citesc ceva asemantor textuluitau.Am vazut o perosana a carei sotie a suferit un transplant de ficat si in farmacie cand au vazut ca este de etnie roma nu i s-a comandat medicamentul respectiv pe motiv ca s-a epuizat plafonul de medicamente.I-am comandat medicamentul cam 4 luni apoi nu a amai aparut si ma gandesc nu mai a venit la mine sau nu mai era necesar... | |
| = Elena | Florentina-Loredana Dănilă [07.Sep.09 01:00] |
| E bine să fim sensibili la suferința celor din jur. Dacă mai putem și să facem ceva, e cu atât mai bine. Mă bucur că povestirea mea pare reală, asta am și vrut. Mulțumiri de prezență și te mai aștept. | |
| = "lecțiile din viață, mai dure decât cele din literatură" | Valeria Haș [07.Sep.09 10:53] |
| Întrebare: "Noi ce facem când ne trezim după ce visăm urât?" Răspuns: De obicei, după ce ne dezmeticim, ne ștergem de păianjeni, praf, etc. și încercăm să ieșim din beciul în care tocmai am căzut... ptr că, de cele mai multe ori, realitatea bate visul(coșmarul)! :D Text sensibil, scris ptr cine are ochi să vadă! Cu drag | |
| = ochi și urechi | Florentina-Loredana Dănilă [07.Sep.09 12:25] |
| Mulțumesc, Valeria! Ochi să vadă și urechi să audă... | |
| = semn | Vali Slavu [07.Sep.09 12:49] |
| Florinel dragă, observ că în "trenul" tău au urcat numai cititoare. Se vede că sufletul nostru rezonează mai bine cu asemenea situații. Emoționant și textul și comentariile. | |
| = asa se pare | Florentina-Loredana Dănilă [07.Sep.09 14:41] |
| Vali, așa se pare, că femeile rezonează, în timp ce bărbații nu. Totuși, nu e cazul să generalizăm. Pot fi și o mie de alte motive. În ce mă privește, nu-i nicio surpriză: de când mă știu, am avut mai mult succes la femei decât la bărbați:) A nu se interpreta. Mulțam de trecere prin acest tren... | |