| = semn... | Petruț Pârvescu [24.Jun.09 23:13] |
| Ovidu, interesanta disertatie pe margineaunui subiect fierbinte. sa speram ca aud si tovarasii!.. | |
| = Părere | Vali Slavu [24.Jun.09 23:26] |
| Pe Domnu` Trandafir nu l-a mai evaluat nimeni după criterii atât de sofisticate. Până la urmă profesia de dascăl înseamnă vocație; dacă nu-i, nu-i... nu rezolvă nimic evaluarea. Ar trebui privit cu mai multă atenție modul în care se ajunge acum la catedră; sita a devenit rară de tot, nu se mai cerne, ca înainte. | |
| = Pentru Vali - nimeni nu mai vrea prin sita...unde ajungi? | Ovidiu Mantaluta [26.Jun.09 10:51] |
| Pentru a intra intr-un proces de...cernere, trebuie sa ai...faina. Or, faina care intra acum in sitele sistemului este...ce ramane dupa ce morarul matura pe jos... Ideea banala, Vali, este dezbatuta in mai multe studii ale mele...in tara asta nu mai merita sa inveti, iar rezultatul muncii si investitiei in educatie, in cele mai fericite cazuri, se valorifica din intamplare, nu ca regula. Profesorii, educatorii, construiesc, laolalta cu familia si restul societatii un capital - capitalul uman. Acesta capital, reprezentând, simplificand la maximum, suma de cunostinte si competente - stiintifice, tehnice, relationale - nu mai face DOI BANI in comparatie cu pilele, smecheria si violenta societala generalizata. Poti citi studiul nostru pe www.ise.ro despre investitia in educatie si reusita sociala...REALITATEA CRUDA E CA PROSTIA, NESIMTIREA SI FARADELEGEA AU INFRANT ACEST POPOR BLAND...desigur, este speranta....la Dumnezeu...sau, poate, imi spui tu mai unde...poate in poezie? | |
| = Învățătorul este un portretist. Tabloul - "Chip de copil". Dacă tabloul e reuș | Alina Pamfil [08.Jul.09 11:47] |
| 1. Nu există autonomie fără responsabilitate, responsabilitate fără control, control fără evaluare și, mai ales, evaluare fără consecințe. Doar în educație, poate. 2. Atâta timp cât ne numim (și o mai și facem cu mândrie) "dascăli" (ocupație necalificată și fără standard ocupațional) și nu suntem "învățători" (a se citi "enseignant") și câtă vreme (și vremuri) sistemul compromis va accepta compromisul prezenței active a ageamiilor veniți în refugiu (că, nefiind în stare de altceva, într-o ultimă instanță merge să lucrezi și-n școală) nu vom putea spune cuiva și nimănui "Ba !" 3. Cât timp (încă, Doamne !) "învățătura" temeinică (aceea care întemeiază, temeiul deci al devenirii noastre și a cetății) se mai regăsește înlocuită de "învățământ" (furnizor de certificări neîntemeiate pentru competențe închipuite) care, pe deasupra, se mai și îmburdă a se autointitula "educație" (deși nimic legat de formarea caracterului nu se întrezărește prin cele curricula - pluralul lui curriculum și nicidecum vreun substantiv feminin fluturat de către iluștri conceptori, decizioneri și dezvoltatori fracție-docți) vom avea evaluatori care vor tăia din "lucrarea" noastră ceea ce ei nu înțeleg. Cine și cum poate evalua iubirea pe care o pun în relația mea cu elevul, pe care deseori îl iubesc împotriva voinței lui ?! Nici măcar el nu o poate face. Încă. 4. Unde ești tu, Edgar Morin ?! Pe-acolo e și Ovidiu Măntăluță. 5. A profesora este a face poezie. Or, poezia este o știință universal armonică. Ce să evaluezi în dizarmonia sistemică instaurată și instituționalizată ?! Neconstituantă ?! Neîntemeietoare ?! 6. Și pentru că mă tem de lipsa de curaj, m-aș expune oricând unei evaluări experimentale pentru a-l determina pe evaluator să găsească în mine criteriile pe care le ignoră. Cu voie sau fără de voie. Dar greșind. 7. Demersul cel mai potrivit este acela de a rupe într-un loc (și într-un timp) cercul vicios, ciupind ușor din circumferința lui și de a-l transforma apoi, ridicând cu greu și grijă capătul obținut, într-o spirală virtuoasă. | |