Comentariile membrilor:

 =  Între "a"(auricul) și "v"(ventricul)...
Emil Iliescu
[17.Jun.09 11:57]
Între "a"(auricul) și "v"(ventricul), Ela țese o fină incizie în spectrul existențial. Acolo, pe patul de spital, unde "tornadele" se transformă în "tăcere", iar un simplu sunet devine o "alarmă asurzitoare", ființa mai are puterea de a sfida ultima clipă cu un zâmbet. Chipul blând al femeii în alb nu poate suplini focul aprins în venele perfuzate, când se amestecă haotic în trupul tău "vertijul, mesajele de sub puls, mesaje-lamă". Sensibilă aglutinarea de sintagme a căror finalitate poate însemna viață sau moarte: "un singur om știe cum este zâmbetul ăsta, mai ales când ești tăiată direct în inimă, știe cum îți va fi chiar și ultimul zâmbet, fiindcă știe și cum a fost când te-a lăsat fără".
Poetul conduce aici mâna prozatorului, ca și în celelalte texte postate în ultimul timp, oferind experiență, emoție artistică, culoare și un sens profund alchimiei cuvintelor. Este o pagină dintr-un "jurnal de noapte" dureros de tragic.
Cu prietenie, Emil Iliescu

 =  emil
Ela Victoria Luca
[21.Jun.09 16:09]
sunt intermitențe ale ființării, prin care trecem unii dintre noi, între a și v, iar acele nu fac decât să te mai suspende o vreme, să mai creeze o legătură cu ce iubești pentru a trăi. uneori, emil, așa cum ai înțeles și știi deja, ce este scris nu e nici proză, nici poezie, nici jurnal, nici însemnare. doar cuvinte pentru a fi.
mulțumesc, ela




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !