Comentariile membrilor:

 =  plâng...
Radmila Popovici
[10.Dec.18 14:27]
Oameni buni, suflete dragi, inimi calde!!!
Știți ce fac acum? Plâng. De fericire. Și inima dă peste margini emoții de tot felul. În asemenea clipe nu pot spune multe, decât încă o dată - CE BINE CÃ SUNTEȚI! Vă iubesc și pe cei, pe care nu-i știu la față și mă închin Vieții, care mi-a dat tot ce am astăzi, pe D-Voastră inclusiv!
Mi-ați făcut ziua O MINUNE! Vă mulțumesc!
P.S.
Maria, eh, dragă Maria...

 =  le me a
Monica Mihaela Pop
[31.Aug.05 11:47]

Din tot sufletul și cu mare drag,
La mulți ani!

Te îmbrățișez!

+ Mulți ani ca boabele de norc, Radmila!
Dana Lucaci
[31.Aug.05 12:05]
Maria, apreciez îndeosebi varietatea nuanțelor acestui eseu dăruit Radmilei. Începând cu un poem al ei, pe o imagine de verde curgător, continuând cu hazul și inspiratele catrene ale lui Ion Diviza, intersectând poemul Andei Andrieș ce reunește în armonie titluri ale scrierilor poetei, și urarea lui Mihai Cucearavii, într-o lumine argintie de suflet, așezându-se în pragul sensibilității lui Victor Marinescu, acest eseu are o însă o poartă a mariei spre un dialog interogativ, imaginar, între ea și poetă, care este de o frumusețe și o profunzime rară. Finalul lăsat confesiunilor deschide eseul spre pagini de spirit auriu și fiecare vers sau rând aici descoperite merită păstrate într-o palmă a spiritului de august al nașterilor sfinte.
"Apoi mă-ncuie-n stîna nopții,
Mi-aruncă cîte-un smoc de vis,
Îmi mulge vlaga-n fața porții
Și mă împinge în abis."

Radmila, încântarea mea de a te descoperi altfel îmi dă frumoasa clipă de a-ți dărui aici câteva versuri-confesiune, cărora le voi alătura o simplă imagine. Prin ceea ce ființa ta subtilă și fină este în esența ta, vei auge să culegi boabele de noroc și să faci din ele cedrii de viață înaltă.

întreabă-mă dacă am perle verzi la încheietura mâinilor
îți voi lăsa frunze din mine întotdeauna în roșu stins
știi-vei atunci cum am apus întru a răsări la marginea sidefie a pământului
fără a da ocol îngerilor în plutirea gândului pe ape
mă așez doar un an pe o felie de lună
uneori mi-e dor să fac din noapte mantia mea norocoasă
te vei știi fără nici o întrebare
cum devin peste ani doar o femeie în viață frumoasă


Image hosted by Photobucket.com

Felicitări și admirația mea, Maria!
Primește darul acesta în splendoarea sa, Radmila! Poezia are suflet prin sufletele și spiritul celor ce o scriu agale și ne-o dăruiesc într-o simplitate a respirațiilor sublime.

Drag vouă, Ela

 =  Radmila
Lavinia Micula
[31.Aug.05 14:53]
La multi ani, draga mea!
iti doresc din suflet sa ai de acum inainte multe asemenea zile in care sa-i simti aproape pe cei dragi.

Maria, ai mai facut un om fericit!

cu drag,
thais

 =  La mulți ani!
Liviu Nanu
[31.Aug.05 15:42]
La mulți ani Radmila! și să scrii (cel puțin) tot la fel de frumos ca pînă acum.

 =  :)))
Radmila Popovici
[31.Aug.05 17:18]
Tuturor celor care-mi sunteți alături cu gândul și inima - tot ce-mi spuneți și doriți să Vi se împlinească înzecit, însutit și... La Mulți ani Vouă!

+ de...31 august !!!
silvia caloianu
[31.Aug.05 17:37]
E un dar sa te nasti - pe aceasta palma orfana de pamant - anume in ziua care sa fie proclamata drept sarbatoare a limbii romane! La Multi Ani!

 =  de bine...
Elia Ghinescu
[31.Aug.05 17:40]
Radmila, pe lingă La Mulți Ani, îți doresc să ai parte de toate emoțiile plăcute și să păstrezi bine în mînă toate cheile posibile. Sănătate și bucurii.

Drag,

 =  Radmilei
Alina Livia Lazăr
[31.Aug.05 19:13]
Radmila,

Mai tii minte cand ti-am spus repetat "Rudmila"?! M-ai iertat si de atunci nu te-am mai uitat :) adica, am continuat sa te citesc. Dincolo de cuvant e insa omul, femeia careia ii doresc ani multi si intensi si frumosi si, mai ales, cu multa pace!

Imbratisare prieteneasca,

 =  Radmila
Negru Vladimir
[31.Aug.05 19:20]
Radmila... lumina tie, fie chiar si in umbra lunii, la ceasul care tainuieste soarele intr-un palc de albastrele.
Maria... frumos, frumosul obisnuit al tau.

 =  umbra lunii
Codrina Verdes
[31.Aug.05 20:28]
"nu există intrări-ieșiri
unde
totul e inimă
azi"

Ce as mai putea spune eu pe langa aceste cuvinte care iti apartin? N-as fi putut lipsi de la aniversarea ta.
Sa ai parte de cat mai multi prieteni de poezie. In acest spatiu, este evident ca te simti bine.
La multi ani, Radmila!

 =  La multi ani Radmila si numai fericire!
dumitru cioaca-genuneanu
[31.Aug.05 21:47]
pe Radmila stiu de ce
fete-au ciuda, de sa moara,
ca fiind nascuta cand e
orice face-i tot fecioara

 =  La multi ani!
Costin Tănăsescu
[31.Aug.05 22:02]
Radmila, sa fii sanatoasa si fericita!
cu drag,
Costin T.

 =  a doua zi
Ion Diviza
[01.Sep.05 08:49]
Felicitari Radmila!
Azi, 1 septembrie, deja pot sa-ti scriu si la subsolul articolului Mariei. :)

 =  Ies la Lumină!
Radmila Popovici
[01.Sep.05 15:11]
Maria,
întrebările o încercuiseră și orice efort de a merge înainte era asemeni zbuciumului bietei veverițe în cilindrul falsei goane de sine;
își găsise un ascunziș - partea aceea a lunii, pe care ochiul o știe, dar nu poate s-o vadă, care se teme de focul neiertător al Regelui;
era teama de a-și oglindi sufletul în apa marelui Adevăr - Credința;
frica de propriile pulsații, bătăi ale inimii, sufocarea din fireștile inspirații - sufocarea de viață.
Și din întuneric a apărut ca o Minune grădina în floare, iar bunul grădinar alesese ceva și pentru rătăcită. Chiar dacă avea să se ofilească în scurt timp, această floare
și-a găsit locul acolo, de unde nu are să i-o mai fure nici Timpul - în suflet. Deși uneori îi mai atinge petalele uscate, e o dorință a atingerii imposibilului și încercarea în sine îi aduce un sentiment divin.
E prea mult și prea puțin în același timp pentru o ființă umană, e vital, însă, pentru un suflet în continuă căutare a Absolutului, chiar și în închisoarea Neștiinței.
Dar într-o bună zi o iarnă a suflat cu aer proaspăt și i-a adus dintr-o dată atâtea chei, atâtea răspunsuri, încât se va împrieteni cu Timpul și o să caute să le treacă prin sine, pas cu pas.
Iarna aceea caldă ești Tu, Marie. Și nu ești singură, ești înconjurată de cei mai buni amici în lume - Oamenii Buni.
În fața acestei bunătăți mă închin. Și pentru a face asta, ies la Lumină!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !