| = "un timp înrămat al mamei" | Dana Lucaci [28.Aug.05 18:05] |
| "Alergică la cifra doi", lăsând deoparte "simbolistica cifrei șapte", te scrii într-un vers fără spații goale de idee sau trăire. Poem fluid, într-o tristețe auzită în "ritmul limbii de clopot". Cuvintele, totuși doar două câte două alese, "se-nvârt în cerc aceleași mereu pline în alții doar în noi simple vorbe". Cuvinte în care iubirea nu se scrie în alb, ci pe firul rădăcinilor sufletului, acasă, unde "încep să iubesc iar un timp înrămat al mamei". Finalul poemului are o delicatețe, fără a fi fragil, ci, dimpotrivă, o intensitate până la intolerabil a trăirii umane, dincolo de imagine și cuvânt, într-o sferă a spiritualității fără îndoială, așa cum numai "un înger în lacul fără lebede șoptește ploii cum să-nvie morții" O singură oprire în loc am: "o dată la lună", aici melodia se atenuează. O dată-ntr-o/pe lună... Nu știu, m-am gândit cum ar suna în armonie cu întreg ansamblul, încă mi-e dificil să propun o soluție, fiindcă, Taisia, sigur tu simți cuvintele în sonoritatea lor. O lectură ce îmi lasă imagini și stări serafice. Mulțumesc. Ela | |
| = Pentru Ela | Taisia Mihaila Negru [30.Aug.05 12:43] |
| ...iti multumesc pentru modul in care m-ai citit; poate ca sunt prea frumoase cuvintele tale pentru versurile mele, insa important pentru mine este faptul ca ai reusit si de data asta sa vezi dincolo de vizibil. Ai dreptate in ceea ce priveste ..."o dată la lună", nici mie nu mi-a placut, insa m-a interesat mai mult fondul in detrimentul formei atunci cand am scris.Totul e perfectibil, mai putin destinul :) | |