Comentariile membrilor:

 =  Vali, focalizează pe subiect!
Monica Manolachi
[28.Aug.05 17:42]
Anton, am râs din toată inima și-am și strănutat a noroc de cât piper poate să aibă o poveste din spatele unei știri despre un… oarecare incendiu. Cum ar veni, apartamentul din blocul H arde și Sanda se piaptănă, de până și ei îi ia fusta foc! Bine realizat dialogul în prima parte. Captează atenția.

În partea a doua observațiile ironice, fluctuând de la personaje la narator și invers, întrețin flăcăruia textului, ca să fiu în ton, până la ultimul rând unde aflăm că soldații greșiseră adresa și că incendiul de fapt continuă dincolo de text și nici nu se știe dacă se va stinge vreodată.

Remarc cu zâmbetul pe buze doar două dintre pasajele care pe mine una m-au amuzat:

“Zgomotul dopului acoperi pentru o clipă trosnetul flăcărilor, sau poate chiar el, focul s-a oprit un moment curios să vadă ce se petrece.” (personificare superbă!)

“fugind deja spre ușă cu pantalonii cuprinși de câteva flăcări mici dar vioaie.” (dă efect dinamic atât personajului, cât și textului)

Probabil e un text scris ca să mai uităm de inundații… :-)) Că am văzut oameni care deja făceau haz de necaz, iar unii au spus bine că s-a dărâmat, că și-așa vroiam să-mi fac altă casă. Râsu’-plânsu’, nu glumă!

Deci, că toate încep și se sfârșesc cu deci, show must gooo ooon!...

 =  Monica
Liviu Nanu
[28.Aug.05 18:13]
Monica, e un text scris în mare grabă, aproape în fereastră aș zice. Probabil are și greșeli pe care cu timpul le voi corecta. Am plecat de la un reportaj văzut la TV în care era vorba de o tragedie și în planul secund se vedeau doi copii de țigani care săreau, făceau măscări și se agitau să fie prinși în cameră. am vrut să iasă ceva, spre absurd, dar să fie și puțin comic, onorat de trecere și comentariu.


 =  Sa rad sau sa plang,
carmen mihaela visalon
[28.Aug.05 19:50]
Acesta-i intrebarea, pe care mi-o pun pun ori de cate ori imi amintesc ca m-am nascut intr-o tara in care trebuie sa salvam pisica si sa ne gandim mai tarziu la baba. Sau la Baba. Cu colectia lui de arlechini buni la toate.:))). Cat despre mos, ce sa zic, nu-i de mirare ca i-a luat foc casa. Morala: oricat ar fi baut mosul, tot baba sufera--"Se poate, de ce nu? Uite, de aia uitasem…am cumpărat-o s-o beau cu baba mea când am făcut 50 de ani de căsătorie. De fapt ea a cumpărat-o, eu am băut în oraș cu prietenii, așa că a rămas nedesfăcută. N-ați vrea totuși să mergem în dormitor să vedem ce face?".

 =  Carmen
Liviu Nanu
[29.Aug.05 10:21]
Carmen, textul poate fi interpretat în funcție de starea de spirit a cititorului. Unii râd, alții plâng iar alții rămân indiferenți. E vorba de lipsa de comunicare, cum spuneam mai sus un fel de dialog al absurdului.

 =  vedem mai târziu ce face baba
Miruna Dima
[29.Aug.05 14:18]
Uite că te găsesc și alfel, într-un text pe care eu îl interpretez ca satiric. E dreptul meu, fac ce vreau! Într-adevăr există câteva stângăcii (tu spuneai că l-ai scris foarte repede), dacă recitești, vei descoperi singur unde. În rest, îmi place, e actual și savuros.

 =  Miruna
Liviu Nanu
[29.Aug.05 16:18]
Miruna, ai dreptate, poate fi un text satiric, depinde cine și în ce stare îl citește. Consider că agonia.ro este un atelier, așa că aștept critici și sugestii asupra textelor mele, m-ar interesa să știu unde vezi stîngăciile. O parte le-am reparat dar sînt convins că mai există

 =  Sa vezi si sa nu crezi
Andu Moldovean
[29.Aug.05 18:17]
...eu credeam ca lumea l-a uitat pe Daniil Harms... sau nu mai place dom'le satira asta neagra. Si eu am incercat cate ceva, chiar si aici pe site, ma bucura insa in mod particular aderenta ta la spiritul acestei satire. Lectura placuta, scrisa cum bine zici, dintr-o rasuflare, cred ca cizelarea e inutila, textul are farmec. Doar finalul e cam "neterminat".. cred ca ar fi trebuit un pic revelat din misterul babei la sfarsit... eventual in legatura cu natura incendiului, hai ca ma opresc sa nu mi-o ia imaginatia razna :-))
Bobadil.

 =  deci
Dana Stanescu
[29.Aug.05 18:59]
eu as fi scos pompierii din final si as fi ingrosat neprofesionalismul reporterilor. nu ca nu ar salva (pompierii) si pisici :) dar imi aduc aminte cu inundatiile cum urlau pe toate canalele ca nu se face nimic si in spate aratau soldati carand babe in spinare.

aa si nu uita ca nu ii lasa prea mult sa vorbeasca pe cei 'intamplati' ci mai degraba isi flutura parul ele sau isi arata ei muschii de reporteri de teren sau mai rau pica sunetul...

mi-a placut faza cu deci :))

bun

 =  Andu, Dana
Liviu Nanu
[30.Aug.05 12:24]
Andule, la misterul babei m-am tot gîndit și eu. Să-l lămuresc sau nu? Mai bine nu, ea trebuie uitată, iar cititorul poate participa găsind el însuși rezolvarea dilemei.
Dana, e un dialog al absurdului, cred că ai înțeles. din cauza asta nu pot renunța la pompieri. Pe la reporteri am mai schimbat puțin.

 =  modificări
Liviu Nanu
[26.Sep.05 16:26]
Modificări. Poate iese de-un scenariu.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0