| = e adevărat, titlul nu l-am înțeles deloc :) | Monica Mihaela Pop [25.Aug.05 09:40] |
Ultimul vers e minunat! Mă bucur că nu am ocolit acest poem. N-o fi el sonet în adevăratul sens al cuvântului dar e un sonet al sufletului. Cu drag! | |
| = d-anțãrț vai | Dana Stefan [25.Aug.05 09:48] |
| d-anțãrț vai - dansul numarul doi..:) eu cred ca aici daniel a experimentat un ritm de vals, si citind cu voce tare, se simte-un ritm de pasi in doi. din acest pinct de vedere, sonetul lui devine un sonet muzical! astept cu nerabdare sonetul de maine, si spun acum ca melodia de aici e una de iubire..:) Linea | |
| = intre vai si vals, zapezile, voi | Daniel Bratu [25.Aug.05 10:04] |
| Monica, multumesc, e minunat versul acela, dar de prezenta si privirea ta, minunate ele, de la inceput, sonetul respecta regulile prozodice, am accentuat insa latura auto-ironico-melo-dramatica d`antart - parodiere a unei parti dintr-o expresie de demult, eh, ou sont les neiges, cine mai stie... Dana, multumesc, da, e mai mult un dans - "d`antart vals" era sa scriu titlul, de la inceput, cred ca il voi modifica in sensul asta, e un vals cu pasi pierduti in zapezi, cu sensuri sub fiecare urma, din urma venind drag de voi, Daniel | |
| = Iti scriu, dar nu destul… | Dinis Adrian [25.Aug.05 11:36] |
| Sonetele tale model S experimenteaza si reusit, zic eu, pe ritmuri de rap, de vals, s.a.m.d cu rime formate dintr-un vers care ar parea unora incomplet, dar care mie mi se pare o ingenuoasa voce continua, voit intrerupta pentru a-si aigura cursivitate in discursul liric. Ultimul vers este o concluzie profunda pusa in lumina de un vers simplu, clasicizat. Poezia este un tablou continuu de iarna, un perpetuu mobile al zapezii, in care fauna celestului isi face datoria pentru a completa imaginea. O poezia ca o rana deschisa placuta pentru cititor. Versul meu preferat: ,,Îmi adormeau pãuni în cãlimãri, pe când" desi intregul sonet e de remarcat si, mai ales, iti poarta stilul aparte si nota inconfundabila. Citit si placut. | |
| = multumiri fara frontiere | Daniel Bratu [25.Aug.05 15:18] |
| Adrian, multumesc, asa e, incerc, experimentez, ca intr-un infinit mic, inca nu reusesc pe cat as vrea, scriu, sterg, modific, tablou de iarna, cu foc viu, poate imaginar, nimeni va stii, eu mai putin de-atat, rana deschisa, rana serpilor invartitori, din care corbii sorb imagini, vapaia, totul in interior, suferinta plecarilor, paunii, da, orgoliul literar, lumina, inconfundabil si comentariul tau, poarta cu muguri exegetici de clasa, talent, onorat | |
| = "tãind ninsori cu șase colțuri" | Dana Lucaci [26.Aug.05 05:22] |
| Căutare dincolo de cernelurile uscate de împăunarea metaforelor goale de trăire, răscolire a stărilor de șerpii deja ghemuiți, "învârtitori", amintire a plecărilor și venirilor ca-ntr-un balans de neîndurat uneori, "din albul tãu, mai fum, de nume-al nu știu cât", sonetul acesta așternut în valsul gândurilor și imaginilor de nedesprins de pe suflet pare să aibă o "scenă psihică" altfel decât cea obișnuită mie, aici, în paginile tale. E un pas înspre o altă direcție lirică, deși o așezi sub semnul întrebării, căci nu este nici foarte shakesperian și nici în lumina carnavalului venețian ascultată muzica acestor versuri. Pare un amestec de ritmuri, în care nu te pierzi, ci esențializei în final, în ultimele două versuri, tot ceea ce nu este îndeajuns: "Și-acum, când neaua de alt an e nor sãtul, învãț cã te-am iubit prea mult, dar nu destul…" Eu m-am împiedicat în pirutea titlului, tare mi-ar fi plăcut să alunec printre zăpezile acelea de altădată când alegeai un fel de "cheie sol". Mai aștept, următorul tren-sonet va purta un nume ales în armonia ta interioară, cu rănile închise. Semnul meu aici este de carte. Drag, Ela | |
| = biblioteci in semn | Daniel Bratu [26.Aug.05 10:35] |
| Ela, multumesc, comentariile tale canta, se infasoara textului, “chei sol” pe portativ, ritmurile chiar asta sugereaza, piruetele, mai ales spre fiecare final de vers, ca forma e shakespearian sonetul, ca fond mai putin, asa e, ultimele doua versuri sunt cele de plecare, aici, temelia, pornite si ele dintr-un refren ascultat demult (“te-am iubit prea mult/ca sa pot s-ascult/glasul care m-avertiza” – Alexandru Andries), titlul, da, a mai fost criticat si inclin sa cred ca pe buna dreptate, poate ca e prea “ghidus” pentru continut, “semnele tale de carte” sunt esente de biblioteci, multumesc inca o data, drag si el, Daniel | |