| = "doar copilul din mine îmi rărește frunzele inimii" | Dana Lucaci [24.Aug.05 18:39] |
| Învăț să desprind din verdele tău spirit ceva-ul acela misterios și adus spre înțelepciune de o trecere a cuvintelor prin măsura lumilor, atunci când: "prezentul acesta devine trecut cuvintele mor când trebuie să vorbești colbul vremii va adăposti zilele". Poem al unor sfere de suflet ce se trăiesc printre "frunzele inimii". Figurile de stil se lasă înspre o ideatică agale curgătoare și o limpede coerență interioară. O structură în respiro, cuvintele se ascultă cu măsură, ca și cum numărătoarea pe care o resimt și astăzi își află misterul în "vrerea limpede fără vârstă". Căutător de răspunsuri în și dincolo de numărarea cu "îndârjire" a zilelor, spiritul celei ce numără este azi întrucâtva pe marginea cuvintelor alinare. Am trecut prin verdele meu spre a aminti în "lumina ei" că "suntem vii". | |
| = Asta mi-ar place să memorez | Nicolae Diaconescu [24.Aug.05 23:04] |
| " Caut răspunsuri La întrebarea ascunsă Buimăciți să lăsăm Vremea să ne obosească Cu lumina ei " | |
| = "cuvintele mor cand trebuie sa vorbesti" | Nuta Craciun [25.Aug.05 03:33] |
| te citesc, desi la comentarii nu m-am grabit, nu e decat o teama de subiectivism, observ si la tine obsesia unor cuvinte, aici "timpul" - aceasta prelungire a fiintei noastre- se repeta obsesiv: prezent, trecut, vreme, zile, varsta, nu zic ca e de rau, obsesiile nu ne parasesc numai cand epuizam toate cuvintele scriind despre ele, nici atunci :)) mi-a placut mult ultima strofa, un final de poem bun, deasemeni: "doar copilul din mine imi rareste frunzele inimii" si bineinteles coerenta unui fir rosu ce leaga cuvintele cu drag Anana | |
| = caut răspunsuri la întrebarea ascunsă sub pleoape | Maria Prochipiuc [25.Aug.05 08:53] |
| Dana – din verdele meu transpus mereu în altă nuanță nu e ușor să alegi, dar dacă totuși ai reușit e doar meritul tău ca cititor, nu știu dacă misterul poate fi scos la iveală, mi se pare și mie complicat, încerc să-l ascund atât încât uneori nu-l mai găsesc nici eu :) Mulțumesc pentru oprirea ta printre frunzele inimii mele, e bine uneori acolo, totul e să nu încerci a schimba nimic acolo, chiar și frunzele căzute au rolul lor. Nicolae – am spus și mă repet, ai început să ai înclinații spre poezie, da acel buimăciti de lumină și obosiți de ea mi-ar place să-mi fie zilele care mai urmează, în rest să auzim doar de bine. Nuta – stii când scriu mi se pare că un cuvânt anume nu l-am mai folosit și totuși când te citește altcineva observă cel mai bine spre ce ai tu înclinații, da așa este, timpul e cel care mă predomină, știu eu poate a început numărătoarea inversa și de aici mi se trage, voi încerca să mai schimb, îți mulțumesc mult pentru acest lucru m-ai făcut să conștientizez un lucru. | |
| = și vom rămâne... | Radmila Popovici [30.Aug.05 10:07] |
| Timpul e cel care decide... Dar rămâne același copilul și verdele întipărit pe retină. Rămâne frăgezimea visului și numerele care se mai schimbă cu locul pentru a nu se plictisi. Trist și înduioșător acest poem al frunzelor unei inimi în care încap fâșii întregi de păduri aducătoare de viață. | |