| = două cuburi de zahăr și două de gheață | Madalina Maroga [17.Aug.05 15:38] |
| Dora, în călătoriile fără tine ai avut timp să stai să savurezi și ceaiul verde-amar. poemul începe ca despărțire, o intersecție a tăcerilor, un alt rămas bun dintr-o altă iubire. doar amintirile se dizolvă în ceaiul verde-amar – despărțirea era mereu presimțită... dar ceaiul este verde, îl vrem noi amar, slavă domnului se găsește zahăr cub și la sac prin piețele noastre. spun despre zahar cub pentru că exact de două cuburi de zahar are nevoie povestea ceaiului tău verde, poate și de două cuburi de gheață care să se topească în căldura mâinilor. ultimul vers este firesc după neîntemeierea a ceea ce a fost... dar, la căpătul unui drum, brațele rămân ca o întâmplare fără fotografii, gândul și el spre ceașca plină ochi cu ceaiul verde. cu drag, Madim | |
| = contra rutiera | Bogdan Groza [17.Aug.05 16:08] |
| ne certam in aceeasi intersectie aglomerata amenintarile se dizolva in smogul cenusiu din care respiram, infuriati, a despartire de abia simtita imi aratai cum ti-am tamponat masina fara a o lovi instanta era instantaneu impotriva mea, dandu-mi amenzi printre atatia pietoni care se pierd pe carosabil mi-era oarecum ciuda alunecand de-a brambura pe strazi ametit de izbitura data de bolidul care-mi suradea cu 40 km/ora as fi vrut un prim ajutor a sperieturii mele la capatul drumului cu denivelari sacadate vezi cat de firesc pot face rost de bani lasandu-ma speriat de imbratisarea cu gandul accidentului? Dora, am revenit, dupa ceva timp cu o contra rutiera, semn ca mai traiesc :)))))))) | |
| = Madalina, Bogdan | Dora Violet [17.Aug.05 17:26] |
| Madalina, frumoasa legatura ai facut tu intre calatorii fara mine si ceaiul de la ora aceasta (e cinci :))) ), si ma bucura ca mi-ai adaugat si zaharul in doua cuburi (accept, deși prefer mierea lui de dimineață)și gheața, căci încă e august. Între des-parțile neîntemeiate se face temei fără casă un fel de rost al neplăcărilor. Eu cred că nu mai știu trăi altfel decât a-galées, adică fără galeuri, doar rugă întru poem. Mulțumesc pentru întâmplările tăcute și fără fotografii. Bogdan, bun revenit, văd că ai stat destzle zile pe la semafor, culoarea roșie era deja defectă ori ai văzut numai galben intermitent? E veselioară contra ta, mai ales versul cu amenințările m-a făcut să mă hohotesc acum, la ora ceaiului rece. Totul pare rece azi, poate fiindcă asfaltul refuză această senzație în București. Oare la Baia ta, acolo unde mai trăiești, se face una cu pământul poezia? Că la noi aici, prin Capitala tuturor ușilor trântite în nas, cum spunea cândva Despot, nici poezia nu mai are lumină. Mulțam vouă, D | |
| = schițând amețită un surâs răsucit în mine | Erika (Eugenia) Keller [02.Oct.05 19:06] |
| ce mult imi place "schițând amețită un surâs răsucit în mine", emoționantă poezie, sentimentală. Stii, Iorga spunea "există oameni care reusesc sa te facă sa te simti vinovat de două păcate care se exclud și din care tu nu ai niciunul" 'vezi cât de firesc îmi las brațele spre ce nu mai ești iubire? ...' | | |
| = Erika | Dora Violet [17.Aug.05 21:43] |
| Mă las gândului tău dinspre Iorga, interesant cum ai făcut un fel de punte între cei ce pot mirui și cei ce se miră. Mulțumesc pentru cum poți aduce sensuri noi, iar sentimentele, așa cum știi deja, înseamnă viață. D, D | |
| = cafeaua nu-i ca ceaiul | Ion Diviza [17.Aug.05 22:51] |
| sorbind din ceaiul verde-amar, se duce Dora sa se culce ma bantuie un gand sprintar: cafeaua ei demult e dulce! P.S. Am gustat cu placere ceaiul tau verde; stiu ca-i de leac... | |
| = dar vara e ca iarna, la cafea ;) | Dora Violet [17.Aug.05 23:08] |
| sorbind din ceaiul verde-amar, se duce Dora sa se culce ma bantuie un gand sprintar: cafeaua ei demult e dulce! (Diviza) No, stai să vezi ce păcăleală, Cafeaua asta nu-i ca ceaiul: În loc să-o dai pe amăreală Te îndulcește, ea, cu maiul! ;) Mă bucur că nu te-ai amărât citind așa versuri de dulce :)) D, D | |
| = "intemeiere a celor ce-am fost" | Bianca Iulia Goean [17.Aug.05 23:19] |
| Dora, ceaiul verde, nici nu ma incumet sa intru in atatea simboluri, nu-i atat de simplu, si daca este si amar, e semn ca frunzele au stat prea mult, mult prea mult... numai atunci se amareste... impresionanta mai ales forta tacuta a ultimei strofe, m-am simtit legata de maini si de picioare in fata unei altfel de mese a tacerii, cu doua scaune, nici unul ocupat... "intemeiere a celor ce-am fost..." Drag, | |
| = Dalba | Dora Violet [18.Aug.05 00:29] |
| Știu că te-ai încumetat spre tălmăcirea sensurilor, acolo unde frunzele deja se lasă la macerat și viața din ele rămâne doar în licoare, într-o anume licoare. Tăcerea stă de vorbă cu noi la același ceai în zori, uneori. Și neîntemeiate ne sunt uneori așezările. ce rost au, afla-vom dincolo de vizibil. Mulțumesc pentru cum ți-ai lăsat palmele înspre "nici unul ocupat"... Drag, D | |
| = arome de verzuri | Dana Stefan [18.Aug.05 08:53] |
| intr-o buna dupa-amiaza, murim si ne nastem din rumoare si tacere, dintre arbori cu arome de ceai, pierzandu-ne in verzurile lor purtate de vant, maturate de vant... ceaiul tau verde, si parfumat.. Linea | |
| = Linea | Dora Violet [18.Aug.05 15:11] |
| O linie de verde inspre amar pamintiu, as amesteca acum cu o umbra azur, si o picurare de galben-miere sa mai las durere acolo unde rostirea se face val. Multumesc pentru cuvintul tau viu. Drag, D | |
| = pieta în cuvinte | Monica Manolachi [18.Aug.05 16:15] |
| Ela (parcă nu-mi vine să-ți spun cu numele nou...), m-a surprins plăcut ultimul vers amintindu-mi de o pieta sculptată în cuvinte... frumos poem... cuvântul "sacadat" îmi pare puțin discordant totuși. Cu drag, | |
| = rasucire | Mitra Raluca [02.Oct.05 19:06] |
Dora, la prima lectura a poezie tale winamp-ul meu canta "rednex - wish you were here "... Coincidenta sau nu, versurile poezie tale parca asta spun (sau cel putzin asa le percep eu): wish you were here. Ideea surasului "răsucit în mine" are o forta incredibila. M-am regasit in acel vers, am gasit datorita tie exprimarea in cuvinte a unei "stari". | |
| = Dora Violet - Ceaiul verde-amar | Luminita Suse [20.Aug.05 00:11] |
| Foarte trist ce spui: cât de firesc îmi las brațele spre ce nu mai ești iubire Prima strofa imi suna splendid. Pe urma m-ai cam pierdut si lovit cu palma in final. Eu ma feresc de intrebari finale. Parca nu ii sta bine unei poezii sa incerce a ma angaja abia in final ca apoi sa ma lase in ceata. Dar, per ansamblu, e o poezie bunicica. Cel putin nu ai invocat scoica-marea-valul... Greu de spus ceva nou in acel registru. | |
| = Monica, Raluca, Luminita | Dora Violet [21.Aug.05 12:19] |
| Monica, spune-mi cum simti, acolo unde sunt numele in noi rasucite toate cuvintele se aud fluid, nu sacadat. Nu stiu de ce am simtit eu acest sacadat si l-am lasat asa, desi stiu ca atenueaza muzicalitatea poemeului. Multumesc pentru "pieta", ai simtit. Raluca, versurile mele ar cinta acel wish you were here, daca nu ar fi doar o rasucire in poem a ceea ce gindul se lasa colindind. Wishfull thinking, but the reality... Merci pentru cum ai facut legatura intre acel cintec ce imi place mult si ceaiul meu. Luminita, multumesc pentru venirea ta pe pagina mea, asta ma face sa imi privesc altfel poemele, sa am o anume grija de ele. Recitesc acum si inteleg de ce intrebarea finala uneori e ca o "palma"; nu imi sta in obicei sa intreb in final, tocmai pentru a nu lasa in suspensie raspunsuri. Aici am dorit intrebare ca si cum acel "cât de firesc îmi las brațele spre ce nu mai ești iubire" ar fi definitiv. Te astept in continuare sa imi cizelezi scrierea, atunci cind doresti. Multumesc, cu drag, D | |
| = Mi-ai lasat, plecand, in dar/ un plic cu ceai verde-amar! | Viorel Gaita [25.Aug.05 17:22] |
| Ce sa fie, ce sa fie? Vad ca sunt al doilea cititor de sex opus sexului celei care a scris poezia. Ar fi interesant de facut o statistica: cati masculi lasa comentarii in subsolul poeteselor si invers. Si de ce? Sa fie oare mai lenesi? Sau au plecat cu totii la Agigea? Am retinut versul : "îmi povesteai o întâmplare fără fotografii." Ce bine ca nu putem fotografia fiecare clipa de fericire cu un aparat Polaroid. Doar asa mai putem truca instantaneele pastrate-n memorie. "Ceaiul verde-amar" este ceea ce numesc eu o poezie de stare. | |
| = Viorel | Dana Lucaci [25.Aug.05 23:48] |
| Și eu m-am întrebat asta, însă trec mereu de statistici pentru a ajunge la calitatea celor care comentează și la aprecierile lor, în toate nuanțele posibile, manifeste sau latente. Da, poem de stare, realmente, ca multe pe care le-am scris. Mulțam fain, te mai aștept. Drag, Ela | |