| + singurul răspuns | Traian Rotărescu [26.Dec.06 02:35] |
| Mai mult decât într-un joc erotic limba devine pensulă demiurgicî, unealtaă încărcată de toate nuanțele și pigmenții unei vieți care "simte" - de aici titlul- deja, nu e doar un contur schițat parțial, rece. Încă din start întreaga scenă respiră o tandrețe pe care n-o întâlnim în mareția Capelei Sixtine unde însulfețirea omului de către Creator apare obiectivă, de un miraculos controlat. Urmează apoi mirarea încercată de absenta vizibilului în dauna gustativului resimțit al "tușului, cărbunelui, guașei și acrilicului" fiindcă urmele își au și ele destinul lor, manifestându-se după "anotimpuri" , nu întamplător, bezmetic; așdar culorile există, corpul a fost investit cu ele, dar mai are de așteptat apariția lor care se va succeda în ritmul devenirii sale. | |
| + detectivisme | Paiu Constantin [27.Dec.06 02:18] |
| mie unul textul asta mi se pare extraordinar. pentru ca e simplu, pentru ca e romantic, pentru ca reuseste sa camufleze un act atat de carnal intr-unul atat de artistic. unde-o fi steaua lui traian? | |