Comentariile membrilor:

=  Corneliu,	ioan peia [02.Oct.05 19:06]
Mai întâi îți mulțumesc pentru efortul făcut de a completa raza de definiție a preceptelor tale, spre luminarea mea apolinică! Mărturisec că tare aș dori să fi rămas la nivelul teoretic de seninătate pe care tu, cu un frumos crochiu boticellian, l-ai tușat pentru mine. Concluzia la care, în cele din urmă, m-ai parcat, ar fi aceea de, citez: "defetist existențial", "inconștient în sens iresponsabil", vinovat de "abandon laș", de purtător vicios al unei stări de "resemnare trufașă"!! Sau, mă rog, așa pricepui eu, de vreme ce susțin aberații de genul celor postate în comm. Sigur că nu ar fi cazul ca, personal, să mă simt lezat în vreun fel de aceste afirmații, făcute pe un ton oarecum iritat, deși păstrând temperanța dimplomatică necesară. E posibil să te fi supărat afirmațiile mele anterioare. Ele ies, desigur, mult prea incomod din șăgălnicia morală a simțului comun, din lejeritatea domestică a eu-lui pisicesc, doritor de reverii bizantine, cu ciubuc și cahvea, șerbeturi și taifas, - adică tolăneală indolentă în puful ideii de amputare necondiționată a ombilicului realității, ombilic prin care primim, vrând-nevrând, seva amară a destinului nefast. Penultimul paragraf, Cornelius, deși am insistat, relecturându-l, e formulat puțin cam confuz, situație în care mă văd nevoit să reproduc ce am înțeles... Spui: "Ceea ce ar trebui să combat ar fi deci acuzația de defetism existențial, de inconștiență în sens de iresponsabilitate, de abandon vinovat și laș al celui ce de fapt, mereu vigilent, ar trebui să se pronunțe, să spună: „eu” sînt, simt, rostesc starea de grație, de exaltare. Sau, mai curînd, pe aceea de durere, depresie, resemnare trufașă." ... și eu înțelesei de aci cum că ar trebui să fiu combătut pentru încercarea de încetățenire a ereziei că un individ, responsabil cu adevărat, cuplat adică la realitate prin toți porii săi perceptivi, nu-și poate permite luxul nicicărei reverii. Că un astfel de individ, - normal, după părerea mea - ar trebui mai degrabă să fie ucis de durere, de luciditate, de starea de a fire în toată duritatea implicațiilor ei. Pentru că a fi-conștient, înseamnă a empatiza cu toate durerile lumii, percepute direct sau indirect. Înseamnă a ști că, atunci când tu te răsfăți contemplativ în fundul unui fotoliu ispititor, - atunci se plânge, se suferă, se moare. Empatie, Cornelius? Cu cine? Cu onor aristocrații faifuziți ai tândălelii? Haida, de! Uite că eu nu pot să-mi permit un astfel de lux! Eu sufăr, Cornelius, constant și irepresibil, pentru că NU POT ALTFEL! Aș dori, dar nu pot. Mă ține o jenă! - mai golănește spus... Mă dor durerile lumii. Sună poate bombastic, declarativ, prețios... Dar chiar așa stau lucrurile. Am nervii întinși la maximum. Aș dori un pic de liniște. Dar știu că această liniște mult-dorită e și ea un lux pentru care mă simt vinovat. "Resemnare trufașă", Corneliu? Sau ce spui tu acolo? Lașitate?! Vai, cât de strâmb au sunat de-a lungul și de-a latul secolelor justificările egocentrice ale seniorilor ghiftuți de gogoșele și de, cică, spirit subtil! De cinci mii de ani încoace, tot felul de subțiri din ăștia dau lecții elevate de extaz aplicat. Corneliu, de o bună bucată de vreme înot prin mâlul realității. Am cunoscut pe vremuri, când eram un candid gratuit, elitismul spilcuit al cvasi-misticilor, care se închideau în carapacea lor de fildeș și măsurau lumea cu lujerul de la garoafă. Să mi se permită să le spun: sictir! Acolo e bine, -extaz, contemplare, pierdere de sine, hm! - aici e scrâșnire de dinți, e dans nemilos pe frânghia dintre viață și moarte. Anm trecut prin multe. Am văzut multe. M-am vindecat definitiv de beatitudini prostratice, cu ochii beliți în bagdadie! Sunt un plebeu condamnat la luciditate. Nu-i înghit pe filfizoni. Din pricina măreției lor simbolice, lumea derapează spre neant. Ei sunt mai vinovați decât cei din categoria "sancta simplicitas". Ei știu și se anesteziază cu fariseime cvasi-mistice. Adorm, mulțumiți de sinele lor, ăla abandonat în reverii tâmpe, ca binecunoscutul Zahar, din Oblomov. Oblomoviștii ăștia de scorțișoară ar fi mai bine să fie duși la cărat pietre cu spinarea. Pe secetă. Fără apă. Fără speranță. Să simtă durerea destinului până în măduva oaselor. După care să-i căutăm prin buzunare de semințe de reverie. N-o să le mai găsim nici de leac! Chestie de opțiune și miză? Da, Corneliu. Așa e: Eu am optat pentru varianta incomodă a realității, adică cea care mă obligă la empatii necondiționate cu toți bătuții de soartă, aflându-mă într-o permanentă stare de doliu existențial, tu,- cel puțin așa se pare - pentru ciubucul și cahveau sorbite la gura șemineului. Nu voi avea adepți care să nu dorească a fi lucizi? Cu atât mai bine lumii și lor cu atât mai bine! Poate că m-am ambalat un pic, trecând peste limitele dialogului cvasi-mistic, dar acesta-i felul meu: aberez în durere! Și,uneori, mai și strig după anestezist. Care mă injectează cu infiltrații de apă distilată! Ura! Și sper să fi rămas la fel de imperturbabil în reverie ca și mine- în leprozerie! Toate cele buuuuuuuuuune!
=  Amintirea de sine	Atropa Belladona [24.Jul.05 10:41]
Am citit si celelalte eseuri ale tale, bine te-am gasit...Amintire de sine, stare de martor, Gurdjief, P.D. Ouspenski, Aici, Acum, cale si cai, psihologie transpersonala...:) Dar parca, totusi, Gurdjej si Ouspenski au descrs cel mai bine starea, ce zici?! :) Si ce importanta are cum ma cheama ?! :) Intamplator, doar intamplator, si Carmen Cu bucurie de intalnire,
=  resimțirea „unității” pe care nu o simți cînd n-ai uitat de tine	Alina Livia Lazăr [24.Jul.05 18:29]
Confesional: nu stiu alta cale de a o ajunge sau alta definitie mai apropiata de mine pentru iubire decat uitarea de sine, generozitatea pierderii mele intru regasire in altceva. nu confund pierderea de sine cu inconstienta. multumesc, Corneliu, pentru cuvinte care ma vorbesc si pe care, cred, le pricep, imbogatindu-ma. prietenesc, Livia
=  azi nu...	Lucia Firefly Popescu [24.Jul.05 20:46]
nu pot sa mai tac... Data trecuta, la "uitarea de sine" am tacut. Mi-am zis ca e mai bine. Si acum imi zic ca poate ar fi mai bine sa tac. Dar ma simt datoare fata de mine sa spun ceva. Fata de mine doar! Ca stiu ca tu nu ma bagi in seama. Am observat ca esti foarte sigur de ceea ce spui. Si nu cred ca e bine. Nu scrii despre stiinte exacte! In primul rand asta nu trebuie sa uiti. Si scrii eseuri, care lasa loc la polemica, nici asta nu trebuie sa uiti. Are fiecare individ dreptul de a avea o parere, si NICIODATA nu trebuie sa fii SIGUR de ceea ce CREZI tu.. DA, "crezi", si nu stii "exact", a sti exact inseamna a avea un fix, inseamna "preaplin de sine".. si asta nu e bine, asta nu imi place mie la oameni cand ma mai uit si eu in jur... Am fost de acord de data trecuta cu Peia, si nu mi-e DELOC rusine sa recunosc! Si chiar mi-a facut placere sa citesc din nou, aici, din scrisele lui. In textul de fata, te contrazici, Corneliu... Pentru ca atunci cand ajungi la "pierderea de sine" cufundandu-te intr-o anumita activitate, nu poti constientiza acest lucru... CI ABIA DUPA!!! Atunci cand te trezesti la realitate...Cand faci eseuri, cum spuneam, doar DESCHIZI o polemica, ci nu incerci sa bagi pe gat ideile tale... care oricum se pierd... As vrea sa retii ce am scris, si sa recunosti ca asa este.. Daca nu, atunci inseamna ca nu ai fost absorbit NICIODATA.. si chiar mi-e mila de astfel de oameni, pentru ca da, nu stiu ce inseamna SA REVII... Cred ca e suficient ce am spus, sper sa intelegi. Sunt, din pacate si eu un om constient.. si ce fac eu, este doar sa INCERC sa nu vad, ca sa nu ma doara prea tare... caci ma doare... ma doare si ce vad aici.. Atat...
=  răspunsuri	Corneliu Traian Atanasiu [24.Jul.05 21:29]
Ioane, ți-am răspuns într-o personală. Nu cred însă că o voi mai face în viitor. Ai un ton care e prea strident pentru muzica ce-mi place. Nu e greu de înțeles, ci de trăit această pierdere de sine. E bine cînd te înțelege cîte cineva. Mulțumesc, Alina. Carmen, și eu îți spun bine ai venit. Sînt bucuros de întîlnire. Recunosc însă că numele de care ți-ai amintit nu le cunosc. E rău, e bine? Licurici, și mîine e o zi. Azi îți dau dreptate. Există o alternanță între a fi 'pierdut' și a-ți 'reveni'. Dar poți să rămîi în slujba minunii pe care ai simțit-o cînd te-ai pierdut? Eu asta încerc. Tu?
=  Eu?	Lucia Firefly Popescu [24.Jul.05 21:36]
Nu cred ca poate cineva sa ramana, Corneliu... Si sincer, nu cred ca ar fi bine.. :) Ai grija! Si crede-ma, ca STIU ce spun! Ajungi sa traiesti prin e-ul tau interior. Poate vrei sa il scoti SI PE EL la suprafata, dar.. Ei, e periculos, eu zic sa stai cuminte! :)) Sa auzim de bine!