Comentariile membrilor:

=  cămașa de forță	Alina Manole [17.Jul.05 16:30]
Un text scris în (cămașa de) forță, puternic, lucid, la măsuța din salonul nebuniei noastre de fiecare zi, poezia. Mi-a plăcut. Poate pentru că m-am regăsit aici.
=  Alina	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
ideea a pornit in urma discutiilor... tu stii:) o sa continui, sunt 4 saptamani de agonie. sper sa nu fie prea "aglomerat" si sa am timp sa scriu. multumesc
=  "dimineața asta nu are sevă..."	Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
Scrierea ca o "cămașă" atunci când nu ai nevoie de mai mult decât maturitate și înțelepciune. "Desenez cu înverșunare aceleași triunghiuri." Mereu intersectate, cuvintele fac din ele un fel de piarmide transparente în care ne închidem unori, ca într-un salon. Aici scriitura se construiește pe etaje de spirit, până pe punctul de a se roti spre alte dimesniuni trăibile. Aici mintea devine nu filtrul, ci pocalul. Cuvintele pot fi uneori numai obicte de trecere a lucrurilor de pretutindeni. În noi. Desprind de aici un rând la care te rog permite-mi să adaug ceva din versurile mele de acum câteva săptămâni, căci undeva fiecare cernem aceeași sită. "Mă eschivez de la alte declarații, fur amintiri dintr-un trecut... taci !" pâinea uscată pe lemnul tău plânge taci ciobește-mă-n buza nopților (Amforă) Acum îmbrațișez aceste tăceri. Drag, Ela
=  E de înțeles că nu-i ușor!	Dumitriu Florin Constantin [17.Jul.05 18:00]
Hotărît lucru! Ai nevoie de un concediu! Sau de o primă de detașare psihică! Oricum faci treabă foarte bună și eu te admir pentru tot ce a ieșit din mîna ta. Cu drag FLORR!
=  Ela, Florr	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
Ela, textul de mai sus se vrea un amalgam de ganduri al pacientei (poate eu) intr-un spital "virtual". povestea are la baza un suport real si, pe alocuri, virtualul chiar se imbina cu propriile ganduri. voi continua pentru ca e musai sa-mi aduc in fata si prietenii:) despre taci!... pot doar sa-ti spun ca el apare constant prin textele mele. ti-am cautat repede doar cateva exemple:) "spanac de dragoste... ce urât vorbești ... dragoste cu intrarea liberă dragoste sărut kilometric dragoste de bună seara de ce mai faci dragoste... taci! se poate? se" "scuzați, scuzați, aceste flori sunt pentru dumneavoastră. pleci? taci!" "mai târziu să mă prefac prost dispusă, să aștept prietenii să mă viziteze la ora când culorile sunt cenușii, să abordez o figură plictisită și să gonesc dragostea la bucătărie înainte de a aprinde lumina. deci pleci taci, taci, taci, taci. acum îmi experimentez dinții, saliva, părul și partea inimii puțin estetizată. o să mă întind leneșă pe spate și o să privesc un arbore cum crește fără să am timp să-l opresc" multam de trecere:) Florin Constantin, chiar crezi ca am nevoie? atat de instabila par?:) sper sa nu ajung vreodata sa-mi iau concediu pentru astfel de lucruri:) multam de trecere si tie
=  da...	Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
Pentru un fel de a fi acolo. Atit. Ca sa fie si un fel de tacere. Caci fiecare poarta in el tacerile de prin locuri. Da, amestec de real si virtual. Am intels. Mi-a placut deosebit. Si am adugat versuri de la mine din aprecierea acestei scriituri a ta în care am trăit intens. Eu niciodată până acum nu cred că am mai lăsat vers de-al meu în comentariu. Și rareori voi așterne astfel. :) Drag, Ela
=  zic	serban georgescu [17.Jul.05 20:08]
"Aș vrea să evit să fiu etichetată drept îndrăgostită". De observat cat de adanc ne patrunde in subconstient importanta pe care o acordam opiniei celorlalti. Si in acelasi timp cat de nociva este aceasta toleranta ... pentru ca imaginea, imaginile, miile de imagini pe care le lasam in ochii celorlalti nu este si nu sunt, nu sunt unul si acelasi lucru cu propria noastra persoana. din pricina acestui interminabil joc de oglinzi, drumul spre noi insine devine insuportabil si totusi trebuie sa-l ducem pana la capat parerea mea Nia, ai putea sa explici de ce ai vrea sa eviti sa fi etichetata drept indragostita? este asta o rusine? ai putea sa continui sa vorbesti ca si cum ti-ai vorbi tie insati? aici acum
=  stare de veghe	DoDu [02.Oct.05 19:06]
ma deranjeaza cuvintele acelea in caractere italice, imi atrag atentia si nu spun nimic. In general, textul nu ma convinge, probabil ca am nevoie de mai multe (se pare ca "va urma") sau de ceva mai lung. Apar cateva fortari "tuturor facultăților, chiar și a celor mintale" (de exemplu)sau "Chiar și femeile ușoare desfășoară fitilul primit amabil de la bărbații cu greutate. Care suna bine singure, luate ca poante, dar nu si aici Un alt exemplu: "Unele persoane din salon se uită la mine cu ochii holbați de parcă ar fi vrut să primească picături pentru dezinfectare de propria ciumă." Salvarea vine in final, un final scris mai in forta. E o linie posibila, ca sugestie pentru autoare, adica o prinde. Mai sunt cateva "fragmentele" bine strunite, astept sa vad ce urmeaza, poate imi pot forma o parere mai limpede
=  serban	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
evident ca as putea. eu vorbesc tot timpul:) nu mi se pare, insa, locul potrivit sa continui sa-mi vorbesc "mie" aici si acum de ce evit asta. si nu, nu opinia celor din jur ma face sa evit. si tot nu, nu este o rusine. surprinsa de trecere. multumesc
=  DoDu	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
alea le-am pus ca sa te enerveze pe tine. stiu, nu ma prinde genul asta. am incercat si eu nebunia cu degetul, ca tot e la moda. nu mai astepta urmarea ca o sa pleci asa cum ai venit, cu o parere tulbure.
=  Toata stima	Baciu Andreea [17.Jul.05 21:25]
Multumesc... multumesc pentru ca mi se da posibilitatea sa citesc ganduri.
=  albastru strivit si zdrente de alb..	Dana Stefan [17.Jul.05 23:03]
Continui să înghit izolarea care mă obligă la atitudini de caracter vânătoresc, zero dezuman. daca n-as sti cum iti rasuna pasii in salon, inainte de o operatie, nu m-as fi oprit la fraza asta. (pasii efectiv nu ti se mai aud). si atunci sa nu se supere nimeni ca mie mi-a venit sa-ti spun ca ti-am citit jurnalul asta, si nu pot sa mai spun ce urmeaza mai departe, in mintea si sufletul unei femei.. cu drag si din drag aici acum, Linea
=  Ganduri razlete ale omului din camasa de forta a sufletului meu	carmen mihaela visalon [02.Oct.05 19:06]
Poate sunt eu mult prea diferita, sau prea obosita, cand spun ca doar intr-un spital interior- diminetile sunt lipsite de seva. In spitalele care cresc in afara, diminetile sunt atat de “suculente” incat m-as astepta ca pacientii sa evadeze in aplauze la scena deschisa, evadand pe coridoarele de sapun ale diminetii. Asta la prima ora,cand se aud galetile si maturile, cand cladirea incepe sa miroasa a cafea si a dus. Dupa sosirea medicilor totul este pierdut. VIZITA repune BOALA in drepturi. Rasar cadavre de ieri, de maine, de poimaine, de peste 100 de ani… “Cadavrele mă urmăresc în șir indian în sunetele unor muzici exotice fără să dea atenție bisturiurilor care, incizând profund, mai lasă încă semne de viață pe mesele de marmură pe care plutesc ficați, inimi mărite și rinichi.” Nu voi comenta, ca sa nu fiu acuzata de morbiditate. Voi spune doar atat “blandetea si naturaletea acestui text”, m-a teleportat cu ani intr-o sala de specatcol. Se juca Titus Andronicus, in regia lui Purcarete. O piesa pe care n-am putut-o vedea pentru ca am trait-o si mi-a fost rau. Am “simtit” bisturiul dincolo de zona de siguranta. Acum “aud” un fel de clopot care ma chema la rugaciunile ramase in asteptare…si am o senzatie de liniste. Cred ca asa moare un un om impacat cu sine: intr-un banal tablou violet, in care apare un corb si se aude un inger.
=  Nebunii	Mușat Dana [19.Jul.05 15:47]
Desi te citesc de mult iata ca asta este prima oara cand imi iau inima in dinti si pun si un comentariu. Mi-a placut, e o ametitoare poveste intre gandurile unui nebun. Dupa parerea mea toti suntem nebuni intr-un fel, iar nebunii, inscrisi cu marcarul pe lista de nebuni de niste medici, nu sunt chiar nebuni[uau, cred ca te-am aburit destul cu aberatia mea], ci sunt niste oameni normali in felul lor care nu stiu cum sa se comporte si sa placa altora. Atat si nimic mai mult. drag, dana
=  raspunsuri la nebunii	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
Andreea, multumesc pentru vizita. Dana, asa cum am mai spus, se vrea o impletire intre real si virtual. poezia, ca o nebunie, si viata de toate zilele, cu bune si rele, cu ganduri, angoase, bucurii si alte cele. sper sa nu ajung vreodata intr-un spital "d'ala":) Carmen, cu riscul de a ma repeta am sa-ti spun ca nici un vers, nici o fraza, nimic nu este intamplator prin textele mele. toate-s trairi, nu scriu de dragul de a "cotiza". stiu, e greu de patruns in mintea unei paciente internata intr-un spital de boli psihice. de asta nici nu am pretentia sa priceapa cineva tumultul si confuzia, trecerea brusca de la un gand la altul, etc etc chiar si cadavrele alea isi au rostul lor acolo, chiar si ele... multam de trecere Dana, tu:) nu-ti lua inima in dinti ca e (de) rau:) ma bucur c-ai trecut pe aici. se pare ca ne scriam reciproc comentarii. recunosc ca am pus unul, l-am sters, iar am pus, iar l-am sters, iar l-am pus. fie ce-o fi:) ma mai enervez si eu, uneori. intelegi tu. multam. cu acelasi drag
=  proaza ta ie cashto!	tractoristu\' [02.Oct.05 19:06]
cred ca trebuia sa specifici pe intelesul tuturor ca nu te identifici cu 'coana asta beteaga! imi place mult!
=  parere	Mihai Vogoride [02.Oct.05 19:06]
Nichita ! Nu stiu de ce am impresia ca intru pe un teren minat. ( din cate am observat in doua luni si dupa ce ti-am citit toate textele si comentariile doar pe jumate ca ai scris nu gluma, ai ceva spirit critic in tine; mai ales dai in gramatica, lucru care la mine scartaie din lene ) Scrii bine si daca eu recunosc asta insemna mare lucru, crede-ma. Dar totusi, totusi dar, pana la urma impresia mea e ca mobilul scrierii acestui text este un fel de atitudine de razvratita, sentimentul ca "nu poti sa ramai indiferent in fata a ceea ce se intampla". Si ce se intampla? Ne uitam la televizor si vedem ca ploua. Asta se intampla. Ultima parte a textului pierde mult din tensiune; chiar daca la tine fiecare cuvintel e bine de tot aranjat in pagina. Spre exemplu “E o prãpastie pe care o ofer cuiva care mã captiveazã din cap pânã în picioare. Aºa s-a întâmplat cã, prevãzând eventuala pornire pentru un bãrbat, mi-am pus la adãpost excitaþiile legate de aceastã pornire ºi multe alte diverse sensibilitãþi pe care în viaþa mea le risipisem” este clar pentru mine si din delicatete ( lucru rar in comentariile mele ) evit sa spun ceea ce cred. Nu de alta dar dupaia ma trezesc cu corecturi de gramatica pe textele mele. cu respect, mihai
=  are leac?	Mandra Ana-Maria [22.Jul.05 13:27]
Felicitări! Exprimi totul atât de bine. Până și această nebunie. Fiecare cititor are, cu siguranță, gustul unei drame, după această lectură. Însă e rutină, după părerea mea. Pentru că, sub o formă sau alta, toți suntem supuși aceluiași tratament al vieții. Unii reacționează mai bine, alții nu. Însă cu toții reacționăm. Conținutul oglindește mai mult enigmaticul subconștient. Care, de altfel, fuge de el însuși. Așa că, drama transformată în rutină duce, în cele din urmă, la un exercițiu al gândirii ( singura care ne deosebește de restul materiei). Un exercițiu simplu, lipsit de intrigi, împotriva conștientului. Oare această împotrivire nu are leac?
=  raspunsuri	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
in ordine: Dan, multam mult, tractoristule:) doua texte de-ale mele iti sunt dedicate, mai stii, nu? "Biserica din sufletul meu" si "fara identitate". toate cele bune, acolo, departe... d-le Vogoride, fu cam scurta sederea matale pe acest site, sub acest nume. asta e, se intampla si la case mai mari (a se citi site-uri). au revoir Ana-Maria, daca gasesti un leac nu ezita sa-mi spui si mie, te rog:) multam mult pentru citire.
=  spitalul amorului	Corneliu Traian Atanasiu [30.Jul.05 10:01]
Undeva în jurnalul său, Steinhardt relatează discuția din pușcărie a doi medici, poate psihiatri, care conchid că nu există nebuni, ci doar oameni care fac pe nebunii. Argumenul era cam așa, nebunul care se crede Napoleon vrea doar să fie ‚recunoscut’ ca atare, să i se răspundă: da, Sire, și apoi își vede de ale lui. N-are resurse să-și susțină cu adevărat nebunia, nu este Napoleon, se fandosește doar. Pe ideea asta am citit textul tău. Pacient în flagrant puseu de amor și diagnostician mai mult sau mai puțin subtil. Dornic de a-și trăi întîmplarea și totuși surprins și neîncrezător în autenticitatea ei, atent la simptomatică: „simțindu-mă ca un mecanism complicat cu arcuri, sârme, șuruburi, scripeți dislocați într-un coctail de strigăte de ajutor”, dar avînd nevoie de ‚confirmare’, de diagnostic liric-complicitar. Perfect surprinsă starea de schizoidie, de duplicitate, de suspectare: „Mă inhib exact în momentul când să articulez cuvintele. Nebunia mea se consumă între două focuri. Nu vreau să decid nimic, doar să mă mențin într-un calm inalterabil și să nu dezvălui că trăiesc preocupată de problema mea. Până și curajul mi s-a retras în alt continent și în momentele astea nu mă gândesc decât cum să-mi salvez pielea – pielea mea scărpinată și bună de folosit.” Și cea abulică de a te mișca, de a te mai strecura printre cei care sau te ignoră, sau te privesc condescendent și evaziv, expediindu-te formal. De a-ți asuma ‘monstruozitatea’ și de a o înțelege în articularea ei aproape indescriptibilă. Nevoia de a-ți păstra starea de veghe: “Trebuie să rămân conștientă. E arma mea cea mai puternică împotriva lor.” Un text savuros pentru ironia lui duioasă și puțin speriată.
=  e de bine cumva	Ieronim Mates [04.Aug.05 19:13]
Cea mai buna parte a acestui text e titlul. Nu vreau sa spun ca restul nu e necesar. Sau ca e ne-bun. Ca o "bautura lunga" (oare chiar trebuia sa scriu in romana?!) Foarte placute aceste "bauturi lungi"... uneori. Astept o palinca.:)
=  raspunsuri	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
Corneliu, poti sa asezi gandurile intre ele in raporturi umile, dorintele intre ele in raporturi si mai umile iar, pe de alta parte, gandurile si amintirile in raporturi care isi anuleaza reciproc identitatea. multam de trecere si apreciere. ma bucur, sincer Ieronim, acum eu nu stiu daca trebuie sa fiu flatata sau sa ma agit. ti-ai deschis contul acum cateva minute si primul comentariu a fost pe-un text, nu tocmai recent, de-al meu. punct ochit, punct lovit. succes