Comentariile membrilor:

 =  Reflecții asupra a ceea ce ai scris
Maria Prochipiuc
[06.Jul.05 18:27]


cum poti sa fii in iad cand esti in sufletul meu - cum pot să fiu nu acolo unde dorești ci în altă parte? pentru că viața reușește să mă surprindă mereu, altfel decât îmi doresc, pentru că cinevă mă diagnostichează cu o boală incurabilă și mereu mi se așează pe felia de dulceață amarul și veninul lor, și atunci tot iadul se răscolește în mine.

cum poti sa fii decapitata sau sinucigasa cand iti vad chipul zi de zi- decapitată? Întrebarea aceasta nu cred că trebuie să mi-o pui mie ci celor care încearcă desprinderea , zdruncinarea si strivirea minții mele de a se produce înăuntrul ei un act sinucigaș.

cum poti sa fii leproasa cand iti simt pielea in fiece noapte - simțămintele tale poate mă îmbracă în pielea mâncată de neliniști de griji și mai ales de biciuirile altora fără milă, care mă vor precum Iov la marginea de dincolo să nu le mai stau în cale, dar inima ta catifelează în fiecare clipă gândul îmbracăndu-mă în frumuseți nepieritoare

cum poti sa fii schiopa cand dansul nostru inconjoara pamantul – frumusețea dansului nu schilodește pe nimeni ci doar privirea e cea care ne pictează în culorile urâtului, dar și acel urât poatea avea frumusețea lui. Primește-mă așadar , trăgându-mi picorul alene spre aștenutul încă nefăcut al sufletului tău

cum poti sa fii tu cand tu esti lumea mea – în lumea mea esti doar tu, doar tu esti lumea în care mi se așează gândurile, gândurile suntem doar noi care rânduim iubirile după sentimente, sentimentele sunt inimile noastre spiralate ca într-o flacără de jertfă spre acel infinit dincolo de noi și mai ales dincolo de toti și de toate, acolo doar în lumea mea și poate și a ta….

 =  viata mea de GAG
Bogdan Gagu
[07.Jul.05 22:24]
ce mi-ai facut Maria???
m-ai facut sa plang... intrebarile erau pentru viata mea de GAG(gluma, farsa) p[entru viata mea de mascarici...

in fine... nu pot comenta
mai bine tac

inoni




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !