| = "înger fugit de-acasă" | Virgil Titarenco [02.Jul.05 10:54] |
| e bine Pane dacă îți mai poți visa copilăria. în versul "strânși pe prima" aș înlocui cu "strânși de prima", parcă ar suna mai bine | |
| + semn | Costin Tănăsescu [02.Jul.05 11:03] |
| un vis despre copilarie, o reintoarcere sumativa cu imagini definitorii pentru maturul de azi. Metafora copilariei ce revine ca un inger infasurat in aripile sale este de o sensibilitate si o lipsa de ostentatie poetica ec m-a impresionat. A doua strofa vorbeste despre omul ce nu se recunoaste in copilul de altadata. Forma poetica a exprimarii instrainarii de sine este naturala si astfel capata valoare. Felicitari pentru simplitatea placuta si inspirata a descrierii unei probleme general umane: strainul din noi. cu prietenie, | |
| = străinul ce se întoarce pe cealaltă parte | Corneliu Traian Atanasiu [02.Jul.05 11:20] |
| Îmi place că prinzi această discontinuitate a ființei noastre. Că nu cantonezi în ipocrita credință că sîntem unul și același. Sîntem doar moștenitorii unor 'strămoși copii' morți demult în noi, cocoțați, vinovați, nevinovați pe un morman de cadavre, întorși iremediabil cu spatele la străinii care am fost, cu fața spre mereu alte vise. Neutru, nu faci din asta o tragedie, constați. | |
| = Se incapatana visand! | Dinis Adrian [02.Jul.05 13:23] |
| Copilaria ca un ,,înger fugit de-acasă" imi da senzatia ca aceasta este conditia paradisiaca. Mereu inocenti si in siguranta ,,între aripile învelite una într-alta". Fondul si profunzimea poemului este data de ultimile versuri pregatite parca de intreaga poezie: ,, străinul ce se întoarce pe cealaltă parte,/ mereu pe cealaltă parte,/ visând." Strainul acela este chiar copilul din tine, insa privindu-te in oglinda nu-l mai recunosti. Poate ti-ai pierdut capacitatea cea mai importanta a copilului si esti inapt sa mai visezi. Ei bine, nu esti! | |
| = aripi | Alina Manole [02.Jul.05 14:03] |
| Remarc prima strofă a poemului, aripile strânse, ochiul negru al tatălui (nu putea fi altfel decât negru). Poate mai puțin "încrâncenare", aș fi scris altceva. | |
| = ingerul copilariei | Bogdan Groza [02.Jul.05 14:26] |
| daca nu putem redeveni copii, macar in somn sa mai avem stari din acestea, sa retraim copilaria, perioada cea mai frumoasa din viata unui om. Si cum poti revedea copilaria daca nu ca pe un inger, nabadaios, tot copil, ce iti reaminteste clipele acelea fara griji, in care nu exista rautate, invidie, responsabilitati, ci doar inocenta si seninatate | |
| = mai mai mai | Musat Dana [02.Jul.05 18:20] |
| Lipsesc si eu o zi si cand intru pe agonia... ce vad? La rubrica "subiecte fierbinti" e plin. Dau si eu pe poezia ta sa vad ce ai mai scris ca nu te-am mai urmarit spre marea mea nerusinare. Si, ce vad? ceva frumos..gata, e clar nu mai am ce discuta cu tine, daca nu pot sa zic nimic de rau, ce rost mai are sa citesc, ha? Glumesc. drag, dana | |
| = e suficienta o aripa de inger... | loredana ioana tudor [02.Jul.05 23:32] |
| Poate ca strainul care se intoarce pe alta parte, mereu pe alta parte, e ceea ce poate rezulta dintr-un "inger fugit de acasa". Poate ca-ntre "aripile invelite una intr-alta", "copilaria ca un inger fugit de acasa" va incalzi, protector, candva, chiar pe strainul visand, cu spatele intors la copilul ce-a fost; poate ca-ntre copil si strainul adult, oricat ar fi de mare prapastia, e suficienta o aripa de inger s-o astupi, sa faci punte,sa-l impaci pe cel ce-ai fost cu cel ce esti. nici macar nu stiu daca ti-am scris tie acum sau mie, ca ai apasat si pe cateva din butoanele mele de alarma... cumva emotionata, samantha | |
| = ingerul... | Cristian Oravitan [03.Jul.05 10:12] |
| poate as avea unele comentarii de facut, dar nu pot sa trec dincolo de aceasta superba formulare ("ingerul fugit de acasa"); superba! | |
| = mulțumesc | Paul Bogdan [04.Jul.05 12:28] |
| Vă mulțumesc pentru comentarii. Sunt fericit că acest text a plăcut. | |
| = nu sîntem nemuritori... | Tudor Negoescu [04.Jul.05 13:29] |
| Fantoma Copilăriei ne bîntuie, de la o vîrstă, pe toți, Tai Pane! Un prim semn că nu sîntem nemuritori... Chiar dacă ideea poetică nu e una originală, știi să scoți în evidență sentimentul, trăirea autentică. Și asta contează... | |
| = aripi să mă întorc în timp, în copilăria-mi | Nancy M. Popa [15.Jul.05 20:02] |
| Frumos poem , nostalgic ai scris aici Paule/domnule Paul-nu știu cum să mă adresez unui om ca dumneata-, ce minunat că putem călători , chiar dacă numai prin cuvinte , în trecut. Poezia mi-a adus aminte de o proză a unei prietene de a mea, și dacă nu e cu supărare voi reda aici un fragment care cred că se potrivește cu ceea ce ai+ați scris. "PUSTIUL : Imhi! Ce inseamna progresul pentru un om?… Cand erai copil…chiar pana in anul 3 de facultate, erai alt om. De ce nu cauti sa fii acelasi care ai fost? Nu ti-e dor de tine insuti? OVIDIU(privindu-l inmarmurit): Dor de mine insami?…crezi ca m-am schimbat de atunci?…sti, uneori ma privesc in oglinda, imi privesc ochii…am senzatia ca privesc o alta persoana, un om pe care nu-l cunosc. Ma inspaimant si incerc sa-mi alung vedenia, dar cand ma uit din nou…omul din oglinda rade ironic, rautacios …ii face atata placere sa rada. Nu e ciudat? Sa fii fata-n fata cu tine si, sa nu sti cine e cel la care privesti sau care te priveste…e ironic… PUSTIUL: Tu nu esti nici cel din oglinda si nici cel care priveste…tu esti acolo unde te-ai parasit." Atîta timp cât sufletul ne e tânăr vom rămâne mereu copii.Că să nu mai vorbim de părinți, pentru ei la orice vârstă vom rămâne copii. Mi+a plăcut mult poezia. Toate cele bune, | |