| = îngerii se bat pe locurile destinate invalizilor. | Marin Constantin Daniel [30.Jun.05 15:15] |
| Ei, iată că vin fără pulbere și fără armă în pagina doamnei Simionescu, găsesc ca printr-o minune scoarța cuvintelor dânsei nepătată de rășina de-mprumut, e cam pustiu pe-aici dar e semn că încă nu au trecut ogarii, ei îmi zic, e timpul să-mi adăpostesc gândurile în luminișul acesta până mai târziu, nu îndrăznesc să rup nici o floare-metaforă de aici doar îi fredonez culoarea , în surdindă, de frica arlechinului, îl văd cum deja face giumbușlucuri cu serpentinele cerului. Închid ochii, mă opresc într-un ,,dar de ce Kundalini” și, vrând-nevrând, mă trezesc.E deja dimineață, îngerii se bat pe locurile destinate invalizilor. Din suflet scris. Cu respect pentru persoană și creația ei, Marin Constantin Daniel. | |
| = pâini de piatră rotunjind crestele | Maria Prochipiuc [01.Jul.05 09:30] |
| cuvintele puse la dospit atemporal pâini de piatră rotunjind crestele vânătorii de chihlimbar s-au pornit să caute rășinile – în rotunjimea ovalului de chihlimbar, pietrele se lasă mângâiate de mina cuvintelor așezate unori atemporal peste cristalele sfărâmate din piatră. Piatră își rotunjește uneori forma sau devine colțuroasă pentru a se apăra de labele ogarilor afgani, sau poate e doar cornul cântărețului adăpostit în luminișul cald al creatorului. Din petale de soare încerci să constriești eliptic uneori echinocțiul de primăvară în sens retrograd pornind de la culoarea punctului de referință… nu reușesc să intru mai departe, te decopăr altfel, prea multe ascunzișuri sunt aici la tine, asunzi o stare pe care o maschezi cu tot felul de peisaje, știu eu așa mi se pare, dar poate nu... | |
| = vanatoarea sensurilor | Bianca Iulia Goean [01.Jul.05 10:56] |
| O atmosfera excelent creionata, vanatoarea sensurilor dar numai ca si cautare, urcus, adulmecare (jos palaria pentru imaginea ogarilor afgani, este, in mod neasteptat, pata de culoare de neimaginat a putea lipsi intr-un tablou de vanatoare). Pentru ca nu ma pasioneaza deloc, a trebuit sa caut ce-i cu trezirea in Kundalini, si am gasit asta (asa, poate or mai fi si altii ca mine, si tu nu vei da astfel de explicatii, nu? ;-))): "The rise of the kundalini is linked with a warm liquidly magnetic energy when it rises up the spine. Physical symptoms connected to the opening of the kundalini may include crackling noises at the base of the neck, and unexplained headaches - but be careful about attributing these symbols to rising kundalini energies. Often they have a medical cause that needs the attention of a physician. Kundalini energies are sometimes triggered by a blow to the head or other physical trauma timed by your soul to awaken your psychic journey and innate abilities. Releasing the Kundalini energy too quickly can have serious emotional effects on a person. One should not attempt to open this thrust of energy if one is not in a balanced psychologically. This is not for those with manic depression or bi-polar disorder." Ei, da, acum toate capata alt sens. Si da, pastrez impresia unei poezii foarte bine scrise, cu toate umbrele si luminile inselatoare care pentru mine fac cel mai adesea deliciul unei lecturi. Ar mai fi sa inteleg exact ce cauta alrechinul acela acolo, i-am gasit eu vreo doua posibile sensuri, unul singur ar fi revelator, dar ... nu stiu, nu stiu. | |
| = Kundalini | adriana marilena simionescu [06.Jul.05 11:35] |
| Sistemul subtil pe care îl avem în interior este înnascut. Pe parcursul evolutiei noastre, am dobândit sapte centri principali de enrgie situati pe coloana vertebrala si, de asemenea, în creier. Atunci când se trezeste energia denumita Kundalini în sanscrita asemenea unei flori care rasare din samânta ei, energia respectiva traverseaza cei sase centri si strapunge în final zona fontanelei denumita Brahmarandhra, conectând constiinta umana cu puterea atotpatrunzatoare a Iubirii Divine. Apare astfel în om cea de-a patra dimensiune a constiintei. In ascensiunea ei, Kundalini creeaza o stare de constiinta lipsita de gânduri (Nirvichara Samadhi). Fiintele omenesti se gândesc fara întrerupere fie la viitor, fie la trecut. Daca cineva le spune sa traiasca în prezent, lucrul le este cu desavârsire imposibil. Un gând apare asemenea unui val, dupa care se ridica un altul si, tot asa, gândurile se ridica si coboara, iar sursa lor este exclusiv trecutul sau viitorul.Atunci când Kundalini se ridica, gândurile se distanteaza. Între gânduri exista un interval foarte mic (vilamba), care se dilata si se creeaza o stare de liniste totala. Atunci ne aflam în prezent, dar lipsiti de gânduri, de griji sau de mânie, caci prezentul este realitatea. Când suntem în aceasta stare a prezentului, resimtim un calm si o pace absoluta. Iata modul în care atingem pacea interioara Marin Constantin Daniel In suflet primit, comentariul tău mă onorează și mă emoționează. "Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului", îți mulțumesc pentru citirea, răbdarea și înțelegerea de care ai dat dovadă parcurgând acest poem, mi te simt aproape întru` simțire, sensibilitate și echilibru așteptându-te cu drag în pagina mea de fiecare dată atunci când vei considera că ceva din ceea ce scriu rezonează cu tine. Maria O mare iubire, o credință, chiar și o suferință introduc într-un anumit cuget armătura nevăzută care-i lipsea și-i îngăduie să atingă acea stare de echilibru care este în fond fericirea. Mulțumesc pentru că ai remarcat acest text, durerile parcă nu mai sunt atât de apăsătoare. Bianca Mi te-aș fi dorit în pagină, dar nu prea speram. Acum găsesc puteri noi în chiar slăbiciunea mea căci soarta niciodată nu se dezminte lăsându-mi mereu câte o portiță la vreme de cumpănă. Poate e un dog arlechin, sau poate doar un clown, poate o prăjitură cu același nume ori poate piesa de teatru a lui Noel Coward "Așteptând la arlechin"... cu gândul la voi, Ama | |
| = Dureri | Dora Violet [22.Jul.05 08:45] |
| "acum aștept trezirea în Kundalini să văd ce nume de constelație tocmai tu mi-ai putea cuvânta pentru că o dată și o dată va trebui să afli cât de mult iubesc eu demodat gările" Mi-a fost aproape imposibil să scriu câteva cuvinte atunci când am citit prima oară. Să îți scrii atât de dincolo de uman dureriel și totuși atât de poetic este o sarcină la limita imposibillului, să poți așterne matur fiecare literă, dincolo de ghera ce strânge ceafa este o încercare frământătoare a cuvintelor-viață. Azi poate eu nu mai simt zimbrii, ogarii și nici măcar arlechinul. Azi nu mai sunt decât "într-un cer violat". Gențienele îmi sunt priviri. Vei asculta. Joia uneori mor fluturii dar răsar îngeri. Admir poemul tău, în întregime, Ama. Dora | |