Comentariile membrilor:

 =  lecție
Ruxandra Moholea
[16.Jun.05 09:07]
"am multe de la tine
dar mai ales cel de-al nouălea cer
și breteaua ruptă a unei ploi
câteva dezgoliri de mal
și multe învățături prinse cu agrafe
de zulufii trufiei mele
zestrea asta stă drept între noi
ne dă statutul de sfere
una în jurul celeilalte
gravitând
a dans a curgere a poftă"


Îmi place tare mult această strofă!
Pare o "lecție a demiurgului" din care ai rămas cu esența!"Dar mai ales al nouălea cer".Între timp lucrurile s-au schimbat, "iar tu devii doar un cârcel
de piciorul lui Dumnezeu"
Mă opresc aici să nu stric farmecul...


 =  pe aici
nu stiu dar in continuare cred ca scrii bine(nu mi-am schimbat opinia). e clar ca ai adus ceva proaspat pe acest site. si imi retrag cuvintele, am spus ca scrii proza mai bine... ei bine, si cu poezia e la fel.
gasesc aici la tine o scriere despre dragoste, despre iubire, o descriere a unei relatii speciale... si o faci in felul tau. mi-a placut mult ideea cu "sferele gravitand a dans a curgere a pofta...", o imagine deosebita...
strofa a doua mi se pare ca fiind cea mai frumoasa...
"în ochii tăi îmi văd deseori fiii
prinși de mâinile tatălui lor..." mi-a amintit de copilarie, bineinteles ca aici versurile au un cu totul alt sens, o alta taina...
tu nu esti doar o versificatoare, tu ai de spus ceva
cred sincer asta
si doar 9 vizionari, vizualizari, vi ... ce pacat...
felicitari pentru scriere

 =  RuxAndrei, Costinului
Alina Livia Lazăr
[16.Jun.05 10:14]
Despre iubire scriu cel mai bine nepronunțându-i numele. Nu sunt în stare să fac proverbe din ea, nici memorabil joc de cuvinte. Doar o dansez, uneori.

RuxAndra, să nu te mai oprești, că nu strici nici un farmec, mai degrabă îl poți naște ! Îți mulțumesc pentru semnătură, m-ai înțeles frumos, nici nu sunt eu prea adâncă, cred :) Să mai vii, cu farmec cu tot ! :)

Constantin-Nicolae-Tănăsescu, umimit că am timp să scriu tot numele :), să știi că sunt multe șoapte care îmi spun să mă sting, să mă tot tac, de aceea, dacă singură cu mine fiind, primesc încurajări întru articulare de cuvânt, nu pot decât să mă încordez, să îmi iau pastilul pentru durere de măsele și să încerc să fiu mai bună și mai a privirii oamenilor ce citesc. Adică, pe scurt, îți mulțumesc și am nevoie să treci și când scriu nebunii ! :) Da? :)

prietenesc,
Livia

P.S. Prietenii de acasă îmi spuneau "Vi" :) de la "Livia"! Apropos de "vi" cu suspensie. Zău !

 =  hui
florin bratu
[16.Jun.05 12:34]
foarte frumoasa si personala perceptia ta.mi/a placut ideile imbracate in vesminte usoare (sfioase zici tu) care nu/i rup nimic din adancime ci o potenteaza. simplitatea cuvantului ce ofera o complexitate a idei.
inceput simplu si cochet (jucandu/se cu sensul) si un final la fel de interesant.
mi/a placut mult si certificatul de trecere. (chiar daca am avut retineri la parantezsa digresiune usor subiectivizata, in opinia mea).
insa subscriu cu placere aici perceptiilor tale si mai ales expunerii. o poezie care mi/a placut.

 =  ține-te bine!
Corneliu Traian Atanasiu
[16.Jun.05 19:15]
Cînd delirul tău devine mai atent, mai nimerit, mai norocos sistematizat rostirea de sine e delicată și viguroasă. M-au încîntat:

nvățături prinse cu agrafe
de zulufii trufiei mele

trapele se cască la fiecare colț
de speranță

iar tu devii doar un cârcel
de piciorul lui Dumnezeu

 =  cazand frumos
Salomeea Stuparu
[16.Jun.05 19:40]
"în ochii tăi îmi văd deseori fiii
prinși de mâinile tatălui lor
(ma-ma-noas-tră-e-fru-moa-să)
cu pleoape de sidef și aripi moi
certificându-ne trecerea"

poem cu zambet...de la inceput pana la Dumnezeu:) asa am perceput ceea ce ai scris tu aici:) zambet cald si primitor de fata-femeie ce-si cunoaste taina, ce-si accepta destinul, dar nu resemnata, ci cu bucuria pe care doar o femeie o poate trai:)
in caderea ta de pe lumina, ai imprastiat peste tot stropi de raze ambalati in parfum de tinerete:)
mult ai primit, mult ai dat inapoi:)

Drag,
Lizush

 =  florin bratu
Alina Livia Lazăr
[16.Jun.05 21:33]
nu pot decât personaliza, nu sunt genială pentru a vorbi în numele lumii :) și, Florin, mulțumesc că recunoști că îmi stă bine așa. că versului meu îi stă bine așa. da, nu mă pot abține de la ceea ce pare particularizare, nu neapărat pentru că m-aș inspira din ziua mea de azi, ci pentru că simt nevoia redării, chiar rece către jurnalistic, a unui crâmpei în care să se dezvolte cotidianul, aproape banalul viețuirii noastre. simplul. firescul.

mă bucură că ai trecut pe aici cu îngăduința unui semn.
să o mai faci! :)

prietenesc,
Livia

 =  Salomeea, Corneliu
Alina Livia Lazăr
[16.Jun.05 21:39]
Corneliu, crezi că e ușor să sistematizezi delirul? :) Mult noroc ne trebuie pentru asta. celor ca mine cărora nu le e teamă de el. de pierderea în el.

Salomeea, mă bucur că tu l-ai văzut senin, pe el, poemul și pe ea, încercarea de poem. și, mai ales, pe ea, femeia-copilă :) de fapt, însă, îmi e atât de tristă căderea de pe lumină încât nu am mai avut și curajul lacrimii !

Vă mulțumesc amândurora și vă citesc pe ascuns ! :)

prietenesc,
Livia




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !