| + pentru insingurare | Elia David [02.Jun.05 10:27] |
| Excelent eseu - convingator si subtil. Parca e un antidot pentru cei otraviti de cuvinte fara sens. Iarasi impartasesc punctul tau de vedere - lucru care ma bucura: pot sa trec mai usor peste neputinta (mea)de a evidentia un adevar altfel decat aratandu-l cu degetul - sau cu steaua.:) | |
| = recunștință | Corneliu Traian Atanasiu [02.Jun.05 10:34] |
| Fidelitatea și promptitudinea ta mă gratulează cu asupra de măsură. Nu vreau decît să comunic pertinent o experiență personală care poate încuraja și pe alții. | |
| = Singuratatea? O alternativa? | gabriela marcian [02.Jun.05 14:04] |
| Este placut sa te regasesti in cuvintele cuiva...care poate vedea dincolo de "fetisismele" indeobste unanim acceptate.Gustul singuratatii poate fi minunat atunci cand NU simti singur! | |
| = două tăișuri | Alin Pop [02.Jun.05 12:54] |
| Însingurarea, ca orice asceză este o sabie cu două tăișuri. Eseul tău punctează frumos și elocvent partea dreaptă a potecii, însă (intenționat?) nu pomenește nimic de prăpastia din stânga. Spui tu, în societate, orgoliul este permanent alimentat de competiție, de mirajul obținerii de merite în fața semenilor. Dar cu ce merite subtile îl va tenta pe căutător asceza izolării, această situare înafara "gregarității" celor ca el? Dezicerea de valorile celorlalți și aspirația la un statut superior - e drept, pe o scară diferită, dar tot o scară... În realitate, omul însingurat înlocuiește societatea reală cu una imaginară, singurul avantaj este că în felul acesta are "libertatea" de a-și alege scările de valori și compania (virtuală). Să ne imaginăm un om care s-ar naste și ar viețui în solitudine absolută. Oare nu ar avea el acest vis nedefinit al întâlnirii? Și nu va fi acesta cel mai important vis al lui? Am să-ți spun o poveste veche: zice că un om bun care tocmai a murit a fost dus să vadă raiul și iadul ca să aleagă unde va voi să rămână. Mai întâi iadul: era o masă mare, plină de bunătăți nemaivăzute dar cei de la masă nu se puteau servi, nu-și puteau lua nimic de pe masă. Apoi a fost dus în rai. Surpriză, aceeași masă, aceiași oameni care nu se puteau servi. Era însă o diferență: cei de aici se serveau unii pe alții. | |
| = urme | Mae Stanescu [02.Jun.05 16:06] |
| l-am citit si eu cu mult interes, modelul propus este aproape (un) ideal, m-am dus cu gandul la Isus Hristos, cel putin el l-am regasit aici. placut si luat aminte. | |
| = cu bucurie pentru că ați trecut | Corneliu Traian Atanasiu [02.Jun.05 18:05] |
| Asta a fost și intenția mea, Gabriela, să-i fac pe cei însingurați să nu vadă în asta un viciu, o rușine, o boală, o pedeapsă. Să-i vadă rostul, valențele fertile. Alin, într-adevăr e alternativa celor ce se întîmplă să fie singuri, a celor ce sînt prin structura lor așa, dar și a celor ce știu să facă o cură benefică de însingurare și se vor întoarce mai demni între ceilalți. A ști să-ți locuiești singurătatea îți deschide drumul spre meditație, spre contemplare, spre reverie și chiar pentru studiu și creație. E bine să practici însingurarea măcare pentru a nu mai crede ce ai învățat la grădiniță, că ar fi caca. Sigur că omul nu părăsește cu totul alternativa socială. Nu asta susțin. Mae, nici chiar așa, e vorba de o încercare profană pe care o putem face oricare dintre noi fără a fi tentați neapărat de asceză și sfințenie, necum de întemeierea vreunei confesiuni. | |
| = Corneliu | simionescu adriana-marilena [03.Jun.05 00:44] |
| Este vorba aici nu de avantajele și dezavantajele singurătății, aceste lucruri există și într-o relație în care părtași sunt cei doi parteneri ( a te crampona de cineva numai pentru a nu fi singur) sau a te adapta tabieturilor unei comunități ori civilizații pentru aceleași lucruri, doar pentru a nu te simți pustiit și inutil în acest univers atât de divers și subiectiv, fffffff, ce eroare, este vorba aici de ceva mult mai profound și care înseamnă creșterea și devenirea noastră ca entități călăuzitoare ale luminii, sau poate dacă te deranjează ale apei ori ale aerului, sau poate chiar ale parfumului, uite, se trec salcâmii, tocmai au înflorit teii, dar eu , miracol!!!... mestec de zor niște dude verzi dintr-un copac ce tocmai își așteaptă devenirea, știi întotdeauna mi-am închipuit dudele ca o miniatură de struguri, dar le-am descoperit cu adevărat abia în seara asta venind către ai mei dinspre Casa Eliad și văzând cum doi tineri tocmai jefuiau copacii de fruct, chioară cum sunt am crezut că e vorba de corcodușe și am cerut, dar uite ce mult m-am înșelat, există o bucurie a tristeții și a singurătății de atâtea ori atât de benefică cum nici măcar nu ne putem da seama, îți mulțumesc pentru acest text ție și celor care l-au citit și pătruns. Cu drag, Ama | |
| = coautor | Corneliu Traian Atanasiu [03.Jun.05 09:10] |
| Și eu îți mulțumesc că ai prins vibrația cea mai delicată și rodnică a însingurării: conectarea la ritmul și mireasma firii. La pulsul luminii. Ești un cititor care știe să devină coautor. | |
| = Singurătatea ca un refugiu necesar | Magdalena Dale [03.Jun.05 11:42] |
| Eu imi iubesc singurătatea, ea mă învață multe lucruri despre mine și mereu mă refugiez în ea pentru a avea răgazul de a asculta glasul lucrurilor ce nu cuvântă!Solitudinea dezvoltă poezia care se găsește totdeauna în om, iar ochiul minții are răgazul de a vedea dincolo de aparențe... Cu drag, Magdalena | |
| = Eu imi iubesc singurătatea | Corneliu Traian Atanasiu [03.Jun.05 19:17] |
| Văd că există și o solidaritate a însinguraților. Mulțumesc pentru colaborare. Solidar cu tine întru solitudine. | |
| = subscriu, la ideea infiintarii unui club a insinguratilor | Nuta Craciun [04.Jun.05 07:19] |
| Am ajuns tarziu, dar trebuie sa spun ca mi se pare f. interesanta ideea unei singuratati ca LEAC in regasirea verticalitatii, a echilibrului, singuratatea ca evadare temporara din lumea inconjuratoare, pentru a-ti pune de acord laturile firii, a te armoniza cu tine insuti. Este o pledoarie pentru tentativa fericita de reculegere, stiind ca omul din primordial nu a fost creat sa fie singur, dar despre acceptarea singuratatii ca forma unica de existenta, atunci cand lumea de-afara te-a ranit, dezamagit sau tradat? Este asta un act de lasitate sau de curaj? | |
| = în altă ordine | Corneliu Traian Atanasiu [04.Jun.05 23:43] |
| Nu cred că însingurarea celui lezat este totală și definitivă. Te retragi să-ți lingi rănile, să te tămăduiești, să-ți regăsești temeiul și echilibrul. Te retragi ca să revii știind că ai un adăpost ferm în pustiul din care ai renăscut. Kahlil Gibran o spune frumos și preventiv: "Durați-vă din visuri un refutiu undeva-n deșert, înainte de a vă înălța o casă în mijlocul cetății." | |