| = blestemați... | Stefan Livia [01.Jun.05 14:39] |
| Încep cu ce nu îmi place: "amanți seduși de orgoliu"... prea deschis pentru tine și prea banal. Prima strofă însă mi-a dat câțiva fiori reci printre întrebările de pe ziua de azi. Absență, neputință, blestem personal... "această singurătate duală te strig pe numele de copil al primei atingeri altă jucărie sfărâmată aceeași mână ce nu mai știe să mângâie decât umbre" - partea mea preferată. și totuși - fermecător:) | |
| = Vladimir, | cătălina vieru [01.Jun.05 14:39] |
| Ma regasesc in fata unei poezii cu totul deosebita, prin intensitatea imaginilor transmise. Starea apasatoare a unui blestem iminent, mostenit din vremea nefiintei, se resimte in intreaga poezie. In centrul decorului special creionat de tine sub forma unui labirint fara iesire (drumuri infundate, case parasite) se petrece aceasta lupta intre sfasierea provocata de fatum si resemnarea fortata, abandonarea in aceste strafunduri ale singuratatii. 'Carnea se mantuieste prin durere'. Si spiritul? Cu drag, | |
| = muribunzi fără lumânare | Negru Vladimir [01.Jun.05 21:12] |
| Livia... multumesc, esti draguta. Poate ca acel vers e spus de-a dreptul insa asta nu inseamna ca nu este si adevarat... libertatea inseamna suferinta. Catalina... ai intuit bine ideea labirintului... desi e mai mult o stare... deh, imi pare rau daca te-am deprimat. Va multumesc. Imi sunteti dragi. | |
| = da | Adina Batîr [01.Jun.05 23:19] |
| trist, dar adevarat, universul se dilata spre rosu, fericirea e o carare nepasita a lui, in timp ce oamenii isi strabat haotic cursul gresit al intamplarilor din sange. si nu e ca la semafor cand stii ce e dincolo... aici avem stari nepalpabile, necunoscute cu adevarat, neintelese, jumatati din sine aruncate in oglinda, ca intr-o lume moarta... intunericul si lumina, surse ale esecului si izbandei in lupta cu ratiunea ca existam si ca facem parte din acest "blestem" indica neputinta iesirii din limite, nici macar trecand in stadiul de amintire. | |
| = semn | Tanasescu Nicolae Constantin [02.Jun.05 00:28] |
| o scriere frumoasa, fiecare vers a rupt din mine cate o bucatica. acum sunt imprastiat pe undeva pe podea, au ramas degetele pe tastatura sa scrie aceste cuvinte."pictura abandoneaza tabloul...", asta e lovitura de gratie... atat de multa inversunare, atat de multa durere, atat de multa revolta in aceasta frumoasa poezie... ai ars cand ai scris-o se vede cu ochiul liber plec incantat ne citim | |
| = victimă a luminii | Negru Vladimir [02.Jun.05 07:35] |
| Adina... deosebit comentariul tau... ma tare bucura faptul ca starea acestui poem a ajuns pana la tine si a fost decriptata atat de aproape de ceea ce s-a vrut sugerat. Costin... da, versul de mijloc e "intamplarea" peste care daca pasesti nu mai e cale de intoarcere... drumurile noastre de intoarcere sunt parjolite de proprii nostri pasi... libertatea si pretul acesteia, moartea. Multumesc. | |
| = he he | florin bratu [02.Jun.05 13:34] |
| universul se deplaseaza spre rosu. sunt fascinat de fizica moderna (aproape filozofie prin efectele ei greu cuantificabile si cred ca nici tu nu/i esti strain mi/au zis niste pasarele) si sunt sigur ca sti despre efectul dopler (cred ca asa se scrie). imi pare cel mai frumos vers din poezie si subiectiv il transform in centrul ei de greutate. imi pare in primul rand o solutie la tensiunea dintre obiectiv si subiectiv cu care se confrunta o poezie de dupa post-modern care trebuie sa/si anunte cat de curand prezenta. de fapt as putea vorbi un eseu despre versul asta si despre inca altul "pictura abandonează tabloul disprețuind forma". ma bucur mult cand reusesc sa citesc urme de programe pe aici. tristan tzara nu ar trebui sa ramana unic la noi. o poezie frumoasa. | |
| = nu mai simt nimic | Negru Vladimir [03.Jun.05 16:52] |
| Florin te-ai oprit acolo unde trebuie... imi place sa sintetizez ceea ce vreau sa comunic in cateva versuri... restul e povestea... ma bucur ca ai perceput unde sta tragicul. Multumesc. | |