| = "fără tine"... | silvia caloianu [27.May.05 14:01] |
| aș numi poezia aceasta "fără tine"... mi-a impresionat mesajul si mi-am permis sa il rescriu astfel (poate îți place): între noi flori de penicilină aerul la capătul degetelor verde compact pe unghii iarbă cu privirea la cer lichenii saltând umerii a neputință reverberberație în tăceri seara plecăciuni umbrele brazilor muntele fluturându-și victorios singurătatea în mijlocul inimii pădurea adâncind depărtări lecție despre cum să trăiesc fără tine | |
| = mulțumesc pentru mâna întinsă, Silvia! | simionescu adriana-marilena [27.May.05 16:26] |
| Ce bine că ți-ai permis, sunt dornică să trag învățăminte de la cei pe care îi admir, parcă m-ai simțit, de câteva zile chiar fac eforturi deosebite să-mi îmbunătățesc stilul, nu știu dacă se observă însă mă străduiesc să scriu mai aerisit, nu o să uit niciodată ce mi-ai spus “pentru ca să se aleagă de unele singure cuvintele, să se spună, e nevoie numai de exercițiu, păcat de poezia care se pierde nenăscută”. Mă bucur să te știu aproape, călăuzindu-mi drumul. Amadriada | |
| = ilustrație în ton | Corneliu Traian Atanasiu [28.May.05 18:14] |
| Nu-ți dezminți numele. Rătăcești rodnic prin el. Îmi place aluzia la leacul putred al 'tămăduirii': lichenii saltă din umeri a neputință și treptata trecere de la medical la spiritual, înstrunarea inimii la diapazonul silvestru. Aș fi vrut s-o scriu eu. Mă bucur că am putut s-o citesc. | |
| = chiar începusem să-ți simt lipsa | simionescu adriana-marilena [02.Jun.05 12:33] |
| Viața mea este propria mea cale spirituală, de aceea nu mă grăbesc să o abandonez atunci când cineva îmi promite experiențe mai mari și mai bune. Stiu că am parte exact de stările de care am nevoie ca să evoluez, fie ele dureroase sau nu. Mai rămâne să învăț cum să mă tratez preventiv, dar poate nu e neapărată nevoie. Imi pare bine că am scris eu această poezie fiindcă densitatea verdelui meu mi te-a adus aici cu vorbe de leac. Ama | |