Comentariile membrilor:

+ Ei bine,da
Andu Moldovean
[15.May.05 00:21]
Putine cuvinte ar mai putea fi spuse aici, daca m-as stradui as gasi vreo doua. Prefer insa
"te privesc cum arcuiești clipa
între degete de parcă împreună
ne-am iluminat subit atingând
fructul căzut în iarbă

Un poem remarcabil, intr-o maniera care ma vindeca de premonitii. Zau asa, Negrule, m-ai zapacit!
Bobadil
P.S.
Am sughitat la pluralul capastrului, desi e clar ca cei doi nu mai erau unul singur, dar capastrul n-avea nici o vina.


 =  drum infundat
DoDu
[02.Oct.05 19:06]
Am sa-l contrazic pe Bobadil, ca asa sunt eu, mai contaversibil. Nu e bine, domnule, nu e bine pentru ca binele e relativ si ambiguu.
Poemul nu are suflu, e mancat si macinat de stampe, clisee am vrut sa spun, nu aduce nimic, nici macar vana scriitoriceasca. Daca se remarca, se remarca prin lipsa de gust, vaz, miros si emotie estetica.
A darui magnolii e tetral, fals. Consonantic, magnolii suna bine, dar in context e zeama de cocos. "fructul cazut in iarba" cliseu suta la suta. Mi-l imaginez pe Newton sub copac asteptand sa-i cada marul si sa elaboreze teoria gravitatiei, apoi pe Arhimede in ciubar, descoperind volumul dislocuit de propriul burtoi si ce mai avea. Poezia sta in "iarba", iarba fiind o vocabula poetica inregimentata.
Urmeaza ce mai urmeaza, adica "puterea ochiului de a oglindi". Parfumat, fumat, rasuflat, tocit, pipernicit.
"Nenascut", un alt leit motiv poetic, aici cu iz filosofal si o incercare de a lega poemul de un titlu neinspirat. Iar pe amsamblu, nu aflu nimic, nu traiesc, nu vibrez, nu intru in rezonanta, ci pe o linie moarta.
Atentie cu acordarea marcajelor. Nu discut gusturile literare, ci lipsa lor.
Dragi stelutasi, cand primiti o steluta, nu va lasati impresionati si nici obligati. Marcajele (la care eu pledez impotriva) sunt pentru estetica si continut si nu pentru a intretine reciprocitate. Nu vreau sa fiu prost inteles, azrail mai are si sclipiri, dar acesta e un text slab, va rog, nu-l induceti in eroare, omul merita sinceritate. Actul artistic trebuie sa impresioneze si nu sa distorsioneze.

 =  eu sunt fina, tu esti nash / da steluta tucute-ash
Lory Cristea
[15.May.05 10:43]
Dodule, nu fi amar
Da si mie o steluta,
Nu prea scriu eu literar
Da sunt fina si slabuta.


...zic si eu vreo doua vorbe...deh!, e dreptul meu (sau stangu`), mie mi-a placut poezia, si daca mi-ar darui mie nenea Vladimir magnolii, zau ca le-as primi...dar de la un timp, e prea negeru-n ceru` gurii, se vede din ce scrie.
drag - Lory

 =  erata
Lory Cristea
[15.May.05 10:45]
erata: negru

 =  vom juca prinsa pe atinse
Negru Vladimir
[15.May.05 14:21]
Andrei... ai vazut firescul poemului, setea de simplitate ce nu se rusineaza de hainele lipsite de podoabe si asta nu e putin lucru... ai inteles ca nu era nimic de inteles aici ci eventual de simtit/rezonat.Oricum poemul ii este dedicat sotiei mele.Multumesc.
Dodu... nu vreau sa impresionez pe nimeni... sunt destul de bucuros ca mi-am recapatat suflul simplitatii... m-ai interpretat cu "organul" nepotrivit iar tocmai de aceea esafodul pe care mi-ai "decapitat" poezia nu e murdar de sangele meu ci de prejudecatile tale poetice :)
Ma iarta ca nu te contrazic acum dar ar fi multe de spus si nu cred ca merita efortul de a o face (uite totusi un reper: treaba cu marul si iarba nu are legatura nici cu raiul si nici cu Newton iar iluminarea nu este in consonanta cu Edison). Oricum bucuros de trecerea ta... ma cam saturasem de "critici" imberbi sau "marinati" in sucul unei obscure iubiri de sine.
Lory... Nu e negru acest negru ci doar facliile s-au stins pentru o clipa... e liniste si alb. M-am saturat sa port demonii altora :)

 =  magnolii...
Ela Victoria Luca
[23.Sep.05 01:23]
Poem imporspatat de iubiri tandre, undeva cautind cuvintele cu prudenta, versurile au o anume cadenta de stii sa le traiesti ritmul cailor si "mersul in doi". Magnolii-simtiri, daruite odata cu puritatea unui "Buddha nenascut", iubirea e legamint neincheiat parca "până dincolo de puterea ochiului/de a oglindi fantasmele stepei".
Imi plac primerle doua strofe, in ultima ceva din idee se transforma pe alt registru si aduce un strop de ambiguu. Oare intentionat?

Frumos si acest poem, iar magnoliile isi au mereu menirea de a fi daruite.

Drag, Ela

 =  mersul in doi
Negru Vladimir
[15.May.05 18:21]
Ela multumesc...aceeasi fina observatoare... ultima strofa nu relativizeaza ci mai degraba fixeaza dar fara a ingheta. Ultima strofa este despre joc si probabil despre influenta norocului in drumul vietii fiecaruia dintre noi.

 =  hm
florin bratu
[15.May.05 21:53]
o poezie care schimba putin stilul tau mi se pare aceasta.
foarte frumoasa prin simplitatea trairii prima strofa.
frumoasa imaginea libertatii cailor deslegati de capastru, precum si acel oarecum neasteptat budha nenascut.
m/ai uimit in mod placut cu aceasta schimbare de stil.
frumos.

 =  Florin
Negru Vladimir
[18.May.05 12:01]
Florin multuimesc si scuze de intarziere. Tocmai am redescoperit ca nu toate izvoarele sunt tulburate :)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !