| = zic eu | Alin Pop [09.May.05 20:15] |
| "cu fiece cuvânt o despărțire", adânc grăit-ai. esențe azi pe agonia, lumea se întoarce înăuntru. o fi vreun semn? cuvântul - expresie a dualității minții. falia. finalul poeziei, un paradox, este optimist. el indică o cale, una posibilă | |
| = multam alin | florin bratu [09.May.05 20:24] |
| ai dreptate. e o cale posibila prin insasi faptul ca e starea initiala pierduta odata cu botezarea lucrurilor (adam nu a cazut pana nu a botezat caderea cu numele ei pana la urma). multam de intuitie.:)) | |
| = nenumită | Ruxandra Moholea [09.May.05 22:03] |
| Distrugerea misterului prin numire. Nașterea Cuvântului are drept sacrificiu moartea tainei. Nu știu de ce mă gândesc la Blaga. "ah nume tu supremă posedare sălbatică brută" Simplu, dar sugestiv.Plăcut. | |
| = "cu fiecare cuvant o despartire?" | Nuta Craciun [09.May.05 23:30] |
| cum ai putea "sa desparti aripile de trup, trupul de inima si inima de cer"? cand toate acestea inseamna tot ce iubesti mai mult... ma regasesc si eu mereu Anana | |
| = multumesc | florin bratu [10.May.05 00:03] |
| pe fuga nuta si ruxandra pentru parerile voastre. da distrugerea misterului (desi aici a totului initial) prin denumire. regasirea ta imi e aproape. te citesc cu drag la randu/mi | |
| = Fără nume | Turony Narcisa [10.May.05 01:09] |
| Aripi, trup, inimă și cer...un zbor nefrânt de omenescul din noi...un tot, un singur cuvânt. Urmărind firul logic, tot destrămarea pândește(,,cu fiece cuvânt/o despărțire").Sau -îmi amintesc de Malagrida- tăinuirea gândurilor prin cuvânt și deci îngroparea inimii și anularea zborului. Dar,tot logic și -paradoxal- pur intuitiv ni se oferă o cale spre a mai putea fi noi: nenumirea și chiar nerostirea. Nu cred că doar pentru a păstra misterul, cât mai degrabă neprihănirea. Cam asta mi-a spus mie poezia ta nenumită, păstrându-și astfel și forma și esența și puritatea. Să-ți mai spun că mi-a plăcut? ...Nu mai bine să nu-i dau nume impresiei. | |
| = parere | Tanasescu Nicolae Constantin [10.May.05 10:05] |
| eu nu vad sfarsitul ca pe o solutie posibila... il vad ca pe o accentuare a culpabilitatii numelui, care desparte ce este de nedespartit: inima de trup, aripile de trup... il vad pus acolo pentru a ne face pe noi sa urâm, sa blamam fara dubii numele. superba poezie, felicitari... atat de putine cuvinte exprimand esente... ne mai citim... | |
| = ai dreptate costin | florin bratu [10.May.05 10:42] |
| asta a fost si intentia mea initiala. deja un cuvant nou rupe un ceva din altceva, din altul mai vechi. din punctul meu de vedere eu am pierdut aripile cand acest cuvant a fost inventat (si intrucatva si pasarile au patit la fel) motiv pentru care ma doare, personal preferand esentele (in plus cu un singur cuvant as scrie poezia perfecta, doar sa il aflu eu primul :)) si totusi si ceilalti au dreptate. in definitim nenumirea este o solutie. tacerea presupune si conservare. | |