| + Felicitari | Albu Vladimir [27.Apr.05 13:51] |
| Un poem reusit despre "chemarea" omului alb ce isi face salasul in tainita de suflet si care rabufneste satul de atata falsitate... uneori ajungem la el prin sila si negarea propriei conditii... alteori nu ne mai "incapem in piele" fiind croiti parca in haine prea nepotrivite... vinovatia capata dimensiuni interioare, raportate la propria fiinta si nu este "aruncata" in afara intr-un gest atat de facil de blestem... soarta de asemenea nu mai poate fundamenta conceptual o viata marcata de inautentic... ce ne ramane decat intoarcerea spre simplu, spre senzatie, reconstituirea unui drum uitat, renuntarea la "incaltari" si "spovedsnis merilor în floare"... si apoi intr-adevar aceste "răspunsuri fără întrebări" ne duc intr-o lume a contemplarii, non-actionala... univers al tacerii in care nu inteligenta este "matca" ci intelepciunea de a asculta. Poate ca strofa finala este prea explicita... eu as renunta la ea... ceea ce este sugerat acolo se regaseste din plin in restul poemei. Felicit autorul pentru aceasta realizare. | |
| = Vladimir | Vasile Mihai [27.Apr.05 14:16] |
| Nu stiu daca m-am gandit in mod constient la falsitate. Mi-ar placea sa cred ca nu ma bantuie decat rar; bineinteles, la cate greseli fac, pe undeva imi place sa sper ca nu chair totul in mine este asa cum n-as vrea sa fie. :) A constientiza o vina, a avea curajul de a-ti asuma propriile greseli uneori distruge multe, dar dupa parerea mea este un pas mai mult decat necesar, in anumite cazuri. A gasi cauza acolo unde ai un cuvant de spus, intr-un loc pe care poti sa il atingi si in care macar iluzia o ai ca poti sa intervii poate insemna un nou inceput, poate mai bun. Acea reconstructie pe care ai intuit-o atat de bine. Si ai mai pus inca un punct la locul lui, pe "i": nu inteligenta este "matca" ci intelepciunea de a asculta. Si, poate, in plus fata de tot ceea ce am spus, puterea, intelepciunea, disponibilitatea de a te ierta pe tine insuti. Strofa finala... recitind acum (am uneori prostul, sau bunul, obicei de a scrie dintr-o suflare), parca si mie imi pare intrucatva prea explicativa. Am sa ma gandesc la ceea ce ai spus, poate o sa renunt la ea. Multumesc pentru vizita si pentru stea. Parca nu mai e asa intuneric in mine. Cu drag, Mihai | |
| = offtopic I guess | Claudia Dana Marcu [27.Apr.05 14:32] |
| dor de propria persoana, cand stii ca nu mai esti cel care erai si te cauti pe tine nestiind unde te-ai pierdut si cum de ai ajuns cum esti. Cat de trist, dar de real. Cu totii ne mai pierdem pe drum fara a constiientiza neaparat cand s-a petrecut aceasta schimbare. Superba poezie. Cat despre adevarul de care vorbeai, probabil ca tocmai acum il "priveai in ochi", caci trebuie sa fi puternic din fire pentru a ajunge a te ierta pe tine insuti, dar mai inainte trebuie sa vezi ce si cat ai gresit. Fii bland cu judecata, altii au gresit cu siguranta mai mult. Mult succes in regasirea propriei tale fiinte. E un lucru uneori dureros, uneori doar melancolic. Stiu ca si eu am stat sa ma intreb despre aceste probleme, pana la urma recunosc ca nu am reusit decat sa inteleg ca eu personal trebuie sa sacrific trecutul in vederea acceptari noilor provocari ale prezentului si nu are rost sa ma agat de el sau de mine cea care eram, sa zicem ca schimbarea asta care m-a pustiit se numeste maturizare. Ok, sau negare, calcul la rece cat sa imi permit sa risc sau sa visez. Numai bine, te-am pupat. | |
| = "mieii zăpezii învăpăiate în lumină" | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Eu pot rosti totul inapoi si atunci as lasa deoparte ultimele versuri. Si-atunci as descoperi lumea ta poetica invers, ca-ntr-un vulcan ce nu erupe, ci se scurge cu lava cu tot intr-un abis, nesecata faptura ce esti. Splendide versurile de inceput. Ele ramin in oglinzi de tine, spre tine insuti. Si asa iti stingi setea, "fara intrebari", doar explorindu-te pe indelete: astăzi anotimpul a început să se întâmple în afara mea petalele-mi mor în inimă una câte una la ceasul Învierii lumânările uită să se mai aprindă în interiorul meu Frumos, Mihai, potirul versurilor tale astazi. Mi-e sete de atita liric! Si pentru asta nu "dau vina pe soarta"... Drag, Ela | |
| = uf. | florin bratu [28.Apr.05 10:56] |
| frumoase versuri mihai. o interpretare corecta ar presupune insa sa citesc mai mult, deci ma voi limita la a spune ca citesc o frumoasa realizare estetica, care imbina ingenios planul interior cu cel exterior. placut | |
| = Free | Camelia Petre [29.Apr.05 10:26] |
| free o poezie care dupa ce este citita, devorata, iti lasa senzatia acuta de sete. o introspectiva fugara, facuta nu numai de autor, ci si de fiecare in parte. mi-a placut. repetitia mieilor poate parea insistenta, insetati prea mult de puritate, rataciti pentru un adevar...relativ | |
| = o cititoare | ramona iancu [01.May.05 20:48] |
| Vine o varsta la care nu mai putem privi "adevarul in ochi", pentru ca avem ochii obositi de renuntari sau sfasiati de neintamplare... Dar e bine sa incercam sa crestem rasaduri, sa le ingrijim si poate, daca avem noroc, si vara-i lunga, sa apuce se infloreasca. Un poem pentru o duminica dupa-amiaza, in care te napadesc regrete. | |
| = Hristos a inviat! | Vasile Mihai [04.May.05 14:09] |
| Hrsitos a inviat, dragilor! Am aparut si eu, in sfarsit, cu raspunsurile. Claudia, uite ca nu e deloc offtopic :). Cautarea de sine este ceva care ne preocupa in permanenta, pe unii mai mult, pe altii mai putin, dar nu cred ca exista cineva care sa nu isi puna astfel de probleme mai devreme sau mai tarziu. Cat despre adevar... uneori suntem prea comozi ca sa acceptam ca avem partea noastra de vina si ca am avea un cuvant de spus in privinta asta, cu putin efort. E mai simplu sa cautam vine in afara noastra. Maturizare? Poate. Efectele? Uneori mai bune, alteori mai rele. Uneori mi-as dori sa mai fiu copil. Ela, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uite, si tu mi-ai sugerat sa las la o parte ultimele versuri... Cred ca asa o sa fac pana la urma. Ma bucur mult ca versurile mele ti-au vorbit si ti-au astamparat intrucatva setea. Si stii? Pe undeva ai intuit foarte bine: vulcanul acela nu erupe catre exterior, ci aluneca in tacere catre interior. Florin, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uneori planul exterior nu poate exista independent de cel interior in ceea ce ma priveste. Poate si de aceea mi se tot spune ca poeziile mele sufera de subiectivism incurabil. Dar asta nu este intotdeauna un lucru rau, nu? Cami, ma bucur sa te tegasesc din nou in paginile mele. Mi-au lipsit randurile tale pline de caldura si iti multumesc! Repetitia mieilor este gandita a fi insistenta, tocmai pentru a sublinia ideea aceasta de sete de puritate, poate o sete dusa la extrem. Adevarul poate ca uneori pare a fi relativ... Dar, de fapt, este unul singur. Depinde daca stii sau nu sa il descoperi, pentru ca uneori iti aluneca printre degete ca apa. Ramona, este o varsta la care suntem prea fragezi pentru a cauta adevarul, dar la care il simtim, la care ne gaseste el pe noi. Apoi este o varsta la care suntem prea orgoliosi pentru a-l accepta. Este o varsta la care obosim de atata adevar, sau de atata minciuna. Lupta cu sine nu este niciodata usoara. Nici nu trebuie sa fie asa, de fapt. Ceea ce conteaza este sa nu ne lasam prada renuntarii in ceea ce priveste adevarul si cautarea de sine. Uite ce filosof ma facu mamica :)! Din pacate nu eu am raspunsurile, ci poate, uneori, cand am o idee mai multa inspiratie, doar intreb mai bine sau mai amanuntit. :) In orice caz, doresc sa va cer inca o data tuturor iertare pentru (deja obisnuita mea) intarziere a raspunsurilor. De data asta am si circumstante atenuante: prea multe oua, prea mult drob, prea mult miel si... prea multa lipsa de inspiratie. Va multumesc tuturor si va mai astept cu drag! Mihai | |