Comentariile membrilor:

=  Rationalitatea in Crestinism	Iulian Virtejanu [02.Oct.05 19:06]
Vorbind cu foarte multi crestini pasionati, am ajuns la concluzia ca Invierea lui Iisus este considerata mult mai importanta decat toate invataturile lui la un loc.. De ce ? Pentru ca faptul ca a inviat si convingerea personala ca asa a fost este garantia, dovada ca El a fost mai puternic decat toti ceilalti invatatori religiosi ai lumii, fiind in stare sa invinga moartea.. E clar deci, trebuie musai sa crezi rational in inviere, si atunci automat si garantat toate celelalte invataturi sunt adevarate si urmandu-le, e garantat ca si tu vei fi salvat de catre Iisus, daca alegi sa crezi in El. De aceea Crestinismul in particular are o mare nevoie de rationalitate (afectivul, inima, fiind pasibile de a fi posedate de Rau si deci de "neincredere"). Si evident certitudinea, rationalitatea, iti da acea stralucire opaca de a fi stapan pe situatie, totul e explicabil. Crede si nu cerceta!
=  zic eu	Alin Pop [21.Apr.05 20:11]
vreau să-ți zic, cumva asteptam acest eseu, așteptam să răsară de undeva. și cum tu ai dovedit că ai vervă și năduf, te urmăream si pe tine. numai că m-ai cam dezamăgit. te pierzi oarecum în unele truisme și judecăți firave fără să reușești a intra incisiv în psihologia bolnavă a (pseudo)religiosului contemporan. drept e că de la cioran încoa, greu s-ar mai spune chestii cu cap... oricum, felicitari, mersi de lectura plăcută
=  Iulian, Alin	Nicoleta Tase [21.Apr.05 20:20]
Iulian - da, rationalitatea ne omoara. Lumea a uitat sa simta, lumea gandeste. Gandim inclusiv ceea ce simtim ca sa putem cenzura, ne e teama de ce am putea simti. Alin - am zambit. De ce il asteptai si nu l-ai scris tu? Poate te impinge Aghiuta si chiar o sa-l scrii. Asa cum ar trebui scris. Cat despre dezamagire, nu putem fi tot timpul geniali, nu? :)) Modestia, deh. Va multumesc de ganduri.
=  am venit și eu...pregătește-te...!	covali gabriela [22.Apr.05 07:26]
evident că mă bag și eu în seamă...așa, să începem:nu aș vrea să mă leg de tot textul care este destul de lung și pe alocuri anevoios de citit. aln are dreptate când spune că nu intri sufucient de adânc în "psihologia bolnavă a (pseudo)religiosului contemporan". afirmi în text că "Acest „să nu” a devenit definitoriu. Totul este interzis, să recunoști că poftești, că ai nevoi esențiale pe care trebuie practic să le refulezi cu grijă (păcatul cu gândul este cel puțin la fel de mare ca și fapta, nu?). Negația devine un mod de ființare și o atitudine limitatoare de sine. Am uitat să fim liberi, am uitat să ne manifestăm și teama, și furia, și agresivitatea uneori. Omul nu mai este întreg, nu mai este el însuși, este o biată copie lipsită de viață, lipsită de (poate) singura valoare cu adevărat universală: libertatea. Biserica devine instanță manipulatoare (istoria ne-a confirmat-o în numeroase rânduri, dar parcă tot nu ne săturăm), coercitivă, manifestându-și puterea prin forța amenințării cu anatema. " ...ceea ce frapează este că de la bun început credința(creștină sau nu) și biserica(la fel de creștină sau nu) au instituit astfel de reguli, de interdicții pe care credincioșii trebuiau să le respecte. nu înțeleg de ce spui tu că asta se întâmplă acum, în contemporaneitate. în al doilea rând, referitor la acea raționalitate de care vorbești...păi, după cum spune vechiul și scumpul nostru prieten max weber, începând cu perioada reformei, raționalismul a acaparat din ce în ce mai mult religia și viețile oamenilor DOMINATE de religie, ajungându-se la ceea ce el numea ascetism. nu mai contui pe aceasta idee. referitor la libertate..este o problema mai complicată, deoarece conceptul de libertate așa cum se pare că îl vezi tu a apărut ceva mai târziu, evideant derivând din reformă, dar neidentificându-se complet cu ea. rudolf otto scria texte medievale marcate de gandirea și misticismul acelei perioade, pentru că de fapt despre asta este vorba. iar misticismul nu a dispărut încă, se află, sub o formă diferită ce-i drept, în noile mișcări religioase apărute în anii '60 - '70 derivate atât din creștinism, cât și din sânul religiilor clasice orientale. încă o remarcă, poate foarteeee...subiectivă: nu-ți afirmi clar teza - ce vrei să demonstrezi.ea trebuie dedusă din rândurile textului și mie una mi-a fost un pic greu pentru că te și abați de la drum. în final TE FELICIT oricum pentru curaj (nu îndrăzneală, ci curaj)! și mulțumesc pentru exupery. TOT ÎNAINTE...așteptăm cu nerăbdare... gabi
=  numinos	Virgil Titarenco [22.Apr.05 02:20]
"Așadar, a gândi versus a simți. Ce alegem?" Nu știu dacă neaparat aceasta este dilema. Și așa cum a spus și Alin, nu știu dacă ai abordat neaparat creștinismul aici ci caricaturile cu care este substituit foarte mult astăzi. Nu cred nici măcar că "bisericismul" poate fi asililat creștinismului după cum am rezerve mari și față de pietism. Cred personal că orice extremă se întîlnește în eroare și în "idolatrizare". În același timp m-aș feri să dez-raționalizez creștinismul și chiar credința per se pentru că ceva îmi spune că s-ar putea ca problema noastră în aceste vremuri să nu fie rațiunea ci modul în care o folosim. Sîntem ființe extrem de dezechilibrate și adictivate. Sînt prea puține părți ale ființei noastre pe care le controlăm. Dar îți înțeleg ideea și înțeleg de unde vii. Probabil că în acest moment al gîndirii filosofice pendulul simte nevoia să oscileze spre numinos.
=  părere	Paul Bogdan [22.Apr.05 07:44]
O abordare exagerată a sentimentului religios și a "exploatării sale" de către Biserică. Spuneți:"manifestându-și puterea prin forța amenințării cu anatema" acesta, anatema, este un instrument de aplicare a Legii? Despre câți anatemizați ați auzit vorbindu-se? În România nu este nici pe departe ceea ce susțineți dumneavoastră, religia rămânând a fi o opțiune personală. Nu trăim într-un stat teocrat. Acest fenomen se mai poate întîlni astăzi doar în unele țări islamice. Cât despre sentimentul religios... el există în român și se manifestă diferit, unii fac mătănii alții doar o cruce cu limba-n cerul gurii când le taie calea o pisică, dar dacă dumneavoastră vă lipsește dorința de a vă manifesta credința într-un lăcaș de cult nu înseamnă că cei care o fac sunt farisei și nici că preoții sunt tartori care adună credincioșii cu arcanul.
=  raspunsuri	Nicoleta Tase [22.Apr.05 09:12]
Gabi - sunt de acord in parte cu multe dintre lucrurile pe care le afirmi. Nu inteleg insa de ce zici ca Otto scrie texte medievale. Ceea ce am incercat eu sa arat in textul asta nu este nici o radiografie a societatii, nici o explicatie psiho-sociologica, ci sa atrag atentia asupra unori degradari (zic eu) ale sentimentului religios care cade in trivial. Virgil - apreciez punctul tau de vedere, cu atat mai mult cu cat ai simtit cumva spiritul acestui text. El nu se vrea nici restabilizator de adevar, nici moralizator, ci numai putin (sau mai mult) indignat fata de "fenomenele" religioase actuale. Paul Bogdan - Atunci cand am zis "anatema" m-am referit, desigur, la un sens foarte larg, si nu la cei care sunt efectiv "anatemizati". M-am referit la a fi condamnat de catre biserica (de fapt de catre cei din jur care respecta biserica). Influenta bisericii a devenit atat de mare in cat oamenii ii califica/eticheteaza pe cei de langa ei in spiritul acesteia, aproape fara discernamant. Iar ceea ce spuneti dumneavoastra, "unii fac mătănii alții doar o cruce cu limba-n cerul gurii când le taie calea o pisică", este - in opinia mea, desigur - foarte departe de un sentiment religios. Este, daca vreti, un exemplu care imi sustine ideile. Va multumesc de trecere si va mai astept.
=  traieste in numinos	Ioana Stefanescu-Bogdan [22.Apr.05 09:39]
Nicoleta, am citit si am recitit eseul tau si mi-am dat seama de ce nu inteleg: nu e argumentat. Pleci de la "simptomul postdecembrist" si ajungi la "Sacrul" lui Rudolf Otto. Iar ca argument forte, vorbesti de alienarea omului modern, care are radacini in alterarea sensurilor primare ale crestinismului iudaic cu valorile lui: demnitate, sinceritate etc - subiect care a zdruncinat constiintele secolului XX. Amesteci lucrurile. Din pacate, simptomul postdecembrist de "Doamne ajuta", are legaturi doar tangentiale cu instrainarea omului de el insusi. Gandeste-te ca in epoca ceausista a existat o rastalmacire a tot ce inseamna adevar in dogma crestina. De aceea, surplusul de religiozitate e binevenit, omul simte nevoia de re-integrare in scara valorilor si, in sensul asta, ce propui tu spre dezbatere se bate cap in cap cu argumetele. Iar "mysterium tremendum" e departe de discutie, fiindca implica o relatie izolata si confidentiala intre sacralitate si fiinta umana. Tine de fiecare individ in parte, se personalizeaza in functie de acesta si nu se poate converti in subiect de dezbatere de tip ai simtit/ n-ai simtit. Sper ca nu te-am suparat, subiectul e binevenit, dar modul in care sfarseste eseul mi se pare mai mult o rezolvare a unui conflict personal, decat un punct de vedere obiectiv.
=  ioana	Nicoleta Tase [22.Apr.05 10:18]
Nu, Ioana, n-am vorbit de explozia de "religiozitate" de dupa '89, asta a fost doar un pretext pentru lucruri care se intampla de cand lumea. Poate ca in eseu lucrurile or fi cumva amestecate, la mine in cap sunt destul de clare, dar cuvintele nu ies intotdeauna precum le-am dori. Intrebarea retorica din final a tinut candva de un conflict personal, dar ala s-a rezolvat de mult, acum este mai mult o concluzie. Eu cred ca reiese destul de clar de acolo ce aleg eu. Iti multumesc pentru popas.
=  Nicoleta	Magdalena Dale [22.Apr.05 10:46]
Dar ce facem cu "Alesul", care se duce duminica la biserică, ține post de două ori pe an, se spovedește, în schimb între răstimpuri este cât se poate de egoist, de invidios și foarte departe de sentimentul de dragoste universală care reprezintă de fapt sacralitatea? El se simte împăcat cu sine însuși și sub scutul unui sentiment religios de suprafață, greșește în cel mai profund mod!
=  multumesc pentru eseu	Lory Cristea [22.Apr.05 10:57]
Ma bucur sa citesc acest eseu, de mult asteptam sa vad daca mai gandeste cineva asa, si ma bucur ca esti tu, Nicoleta. Eu ma duc la biserica atunci cand pot, cred cu tot sufletul in D-zeu, dar n-o sa ma duc niciodata sa ma spovedesc in fata unui om, fie el si preot, mi se pare o ipocrizie de nedescris sa platesti o slujba, iar el sa intermedieze iertarea ta. Oricum, D-zeu stie tot ce fac, si mai ales daca regret sincer, cand gresesc. Dar m-am nascut ortodoxa si precis asa voi muri, cu tristetea ca biserica din care fac parte ar trebui sa-si modifice radical dogmele, pentru ca noi chiar sa simtim ca facem parte din ea. multumesc - Lory
=  magdalena, lory	Nicoleta Tase [22.Apr.05 11:04]
Magdalena - da, exact asta e problema. Acela este "alesul". Asa se simte. Resorturile intime care-l trimit la biserica de doua ori pe an tin exact de ideea de "a se pune la adapost". Cred ca nu are importanta ce ne facem noi cu el, ci ce se face el cu el. Lory - de multe ori m-am gandit si eu ca s-a intamplat sa ma nasc ortodoxa, puteam la fel de bine sa ma nasc musulmana sau hindusa. De asta si zic ca este o mare diferenta intre "a crede" (sau a fi religios) si a arata (de multe ori ostentativ) ca crezi. Sentimentul religios este in noi (acolo unde este, in fond nu e obligatoriu sa existe) in primul rand si acolo si trebuie sa fie. Tine de natura intima a fiecaruia. Iar minunea asta care este sentimentul de creatura, starea de religiozitate, a fost pervertita, cred, in primul rand de biserica din pacate.
=  iar părere	Paul Bogdan [22.Apr.05 11:43]
Nu știu alții cum sunt dar eu am o viață foarte grea... pe lângă stegulețe, abțibilduri, bici, arcan și multe alte accesorii de convingere a maselor opresate dogmatic, trebuie ca, în fiecare zi a vieții mele despotice, să realizez planul de prozelitism agresiv, de aducere a rătăciților pe calea cea dreaptă. Unii se lasă mai greu dar în final, aduși la bun simț prin hulă și pietre de către deja îndoctrinatele victime ale tiraniei mele, devin miei supuși, ființe fără voință și discernământ... altfel spus, de către alții (sic!), CEI ALEȘI. După ce am bătut câmpii cu grație am să vă dau una dintre definițiile cuvântului Biserică: 3) Comunitate religioasă de adepți ai aceluiași cult. Stimată Doamnă... nimeni nu este forțat de a avea o anumită atitudine, comportament sau manifestare a credințelor... credeți-mă pe cuvânt. Nu numai că sunt în cler dar sunt și unul dintre mulții care lucrează pe Proiectul de Lege al Cultelor. Pentru cei învinuiți mai mult sau mai puțin de a "forța" prin impunerea unor dogme există pedeapsă penală. Pasaje din proiectul de lege: LEGE PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASÃ ȘI REGIMUL CULTELOR ÎN ROMÂNIA -CAPITOLUL I: Dispoziții generale Art.1(1) Statul român respectă și garantează dreptul fundamental la libertate religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României. (2) Nimeni nu poate fi împiedicat să dobândească și să exercite drepturi recunoscute prin lege și nici nu poate fi constrâns, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința sau apartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau cult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase. Art. 2(1) Libertatea religioasă include libertatea oricărei persoane de a-și manifesta credința religioasă în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor, precum și libertatea de a-și schimba credința religioasă. .................. Art. 9(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee. ...................... . Cât despre habotnicia unora... stimată Doamnă, cine se mai uită astăzi în gura lumii?!
=  punct de vedere	Nicoleta Tase [22.Apr.05 11:56]
Aveti dreptate in ceea ce spuneti. Si sper eu din suflet sa dea Domnul sa fiti printre cei care incearca sa schimbe ceva in Biserica actuala. N-am stiut ca faceti parte din cler, acest lucru va da puterea (trecand peste ironiile savuroase cu care v-ati inceput comentariul) de a incerca o deschidere catre oameni in spiritul Scripturilor si nu musai in litera lor. Din pacate (si vorbesc, credeti-ma, in cunostinta de cauza) unii dintre reprezentantii actuali ai Bisericii sunt departe de a fi ceea ce ar trebui sa fie. Fariseismul este simptomatic pentru ce se intampla astazi in BOR. Un exemplu graitor este Facultatea de Teologie Ortodoxa care naste "preoti" si scarbeste de-a dreptul sufletele care vin cu credinta autentica si cu o convingere aproape naiva ca pot schimba ceva. Iertati-mi aceasta iesire, poate putin cam dura, poate putin prea putin dura pana la urma, nu este aici locul (cred) de a deschide o asemenea discutie. Pana la urma habotnicia o mai pot tolera, dar viciul si coruptia (dureros, acolo unde ar trebui sa nici nu se inteleaga termenul) mi-e foarte greu sa le accept. Cu respect,
=  D-lui Paul Bogdan	Lory Cristea [22.Apr.05 12:04]
Domnule Paul Bogdan, aveti si dvs. dreptate intrucatva, numai ca noua nu ne prebuie pasaje de legi, rugaciuni standard, si mai ales, cuvinte gata pregatite, inchise in tipare, pentru alinarea sufletelor noastre. Un preot, este cel mai special lucrator de pe fata pamantului, inaintea medicului, pentru ca el vindeca rani sufletesti...daca poate, daca simte ca e chemat s-o faca. Nu sunt fericita sa constat ca preotii nostrii spun: esti liber, poti crede, sau poti pleca in alta parte. Ori noi ne-am inmultit prea tare si ei sunt prea putini, ori s-a rupt demult ceva intre ei si noi. M-am adresat dvs. cu toata stima pe care o datorez unui preot, in speranta ca m-ati inteles, si in spiritul textului Nicoletei, ca sa nu ma exilati la offtopic. Lory
=  părere finală	Paul Bogdan [22.Apr.05 12:12]
Dumneta faci parte din BOR, eu nu, de aceea nu-mi permit să am o opinie asupra ultimului dumneavoastră comentariu. Legea Cultelor nu va schimba mentalitățile, este o lege organic-administrativă. Să vă spun cum privesc eu lucrurile. Acei preoți pomeniți de dumneavoastră nu sunt Biserica, sunt poate doar niște rătăciți dar... să privim dar către cei care țin Biserica în viață, către preoții care au într-adevăr har și care mângâie, către călugării care se pustnicesc și construiesc lăcașe de rugăciune cu mâinile goale și la care românul oropsit găsește ultima tărie și speranță. Credeți că e rău ca cineva să-și găsească mângâierea într-o astfel de putere?! puterea exemplului și a blândeții, a toleranței și a sacrificiului neinteresat. căutați astfel de oameni, apropiați-vă de ei și o să mai vorbim după aceea. Iertați-mi începutul comentariului anterior... eu sunt mai nonconformist, mai "ciudat".
=  multumesc	Lory Cristea [22.Apr.05 12:18]
Multumesc pt. raspuns, n-am inteles ce inseamna BOR...sa ma iertati, ca sa stiu din ce fac parte. Si aveti dreptate, sunt si preoti cu har, eu traiesc in preajma unuia, dar cu vreo cateva flori primavara credintei noastre e f. subtire. Lory
=  doua raspunsuri intr-unul	Nicoleta Tase [22.Apr.05 12:25]
Lory, BOR = Biserica Ortodoxa Romana. Cred ca domnul Paul Bogdan ne-a raspuns cumva amandurora. Am vazut, domnule Paul Bogdan, dupa ce am postat comentariul anterior ca nu faceti parte din BOR. Si da, puterea exemplului și a blândeții, a toleranței și a sacrificiului neinteresat este una extraordinara. Din pacate se gaseste cu mare greutate in ziua de azi. Am sa mai caut, poate gasesc, minunile se intampla cand ne asteptam mai putin. Va multumesc frumos pentru gandurile bune si pentru speranta pe care incercati sa o aprindeti aici. Avem mare nevoie de ea. (Cat despre inceputul mesajului de care vorbiti - m-a incantat si l-am savurat.) Lory, iti multumesc si tie pentru ganduri si pentru sinceritate si pentru interesul evident pe care il acorzi unei probleme spinoase care ne priveste pe toti.
=  punct	Paul Bogdan [22.Apr.05 12:27]
Am spus: "a crede" sau "a nu crede" este o opțiune personală; și nu: "dacă nu crezi, pleacă!" "Căci se dorește îndreptarea păcătosului și nu pieirea sa" Vă rog să citiți atent cele scrise și să nu interpretați. Cu nu mai mic respect, Paul PS Mie îmi repugnă faptul că trebuie să intru în astfel probleme pe internet deoarece consider că nu este un loc potrivit pentru astfel de lucruri sensibile. Relația, discuția dintre un preot și un laic are un caracter intim... mi se pare că suntem expuși, atât eu cât și interlocutorii mei. Drept urmare acesta este ultimul comentariu pe acest subiect. Cu pace și amin!
=  ..Nicoleta..	Salomeea Stuparu [22.Apr.05 13:54]
..."crestinismul ar trebui sa fie in primul rand smerenie"...cu asta ai spus tot ce conta. ...problema care se pune mai pe urma, este: cati dintre noi intelegem acest cuvant, Smerenie, si, de aici, implicit Crestinism... Cu drag, Lizush
=  Iertarea si Mantuirea Sa...	cătălina vieru [22.Apr.05 14:15]
Nu am timp sa citesc comentariile celelalte, asa ca am sa ma refer strict in raport cu textul. Nu cred ca problema este de a alege intre acestea doua. Fiindca, daca alegem ratiunea si explicatia stiintifica a religiei, vom duce acea viata searbada, fara traire. Insa, daca alegem decat trairea, putem ajunge la fanatism. Si chiar daca nu, trairea nu este suficienta pentru a primi iertarea si mantuirea. Iacov 2:26 "După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă." Astfel ca este si doctrina necesara. Nu sunt de acord cu aceasta subjugare a individului de catre Biserica, insa, ai dreptate, asta ne-o demonstreaza istoria la fiece pas. Cum imi spunea cineva, trebuie ca noi sa nu ne pierdem, indiferent de Biserica. Biserica este alcatuita din oameni, si, din pacate din ce in ce mai mult, este un instrument politic si economic. Trairea este principala. Fara traire, indiferent cat ti-ai satura creierul cu definitii si citate si interpretari, e degeaba. Insa si doctrina este importanta. Altfel, ar insemna ca toate religiile duc catre Mantuire. Ceea ce ma indoiesc ca ar fi adevarat. Nu sustin ca crestinismul ortodox este calea. Isus spune 'Eu sunt Calea'. Atata timp cat avem ochii indreptati catre El si Cuvantul Lui strans in brate, nu ne vom abate. Pacea Domnului peste voi! PS:Intrebare pentru Iulian Vartejanu. De unde anume este citatul acesta: 'Crede si nu cerceta'? L-am mai auzit, si cei ce il utilizau spuneau ca se regaseste in biblie. Eu nu am cunostinta de asa ceva. Ma intrebam daca ma puteti lamuri...
=  Lizush, Catalina	Nicoleta Tase [22.Apr.05 14:28]
Lizush - ei da, smerenia este mai tot timpul numai un simplu deziderat, din pacate. Catalina - nu stiu daca exista intr-adevar vreo "solutie". Insa ceea ce m-a impins sa scriu acest text este rationalizarea excesiva a unor trairi care sunt in primul rand trairi si care ar trebui lasate sa fie simtite, nu gandite. Doctrina este importanta atata timp cat citim Biblia in spiritul ei si nu in spiritul interpretarilor propuse de biserica. Rastalmacirea pare a fi cuvant de ordine. Cat despre "crede si nu cerceta" expresia din cate stiu eu nu se regaseste in Biblie, dar este fluturata ca un stindard (din nou!) de cei care vor sa gandeasca in locul nostru, pentru noi. Libertatea de gandire si de alegere a uitat sa ne mai apartina. Dar poate ne lamureste Iulian ce este cu acest "crede si nu cerceta".
=  detest religiile	Iosiv Basarab [22.Apr.05 14:31]
religiile mi se par doar niste kestii de asuprit & controlat turma.. suntem crestini pt. ca asa ne fura parintii, dar de ne nasteam ceva mai la SE eram musulmani si nu ne durea capul de gizas
=  Sunt multe de zis	Albu Vladimir [22.Apr.05 16:53]
Nicoleta acest eseu este foarte putin fundamentat si probabil are ca punct de plecare doar intuitia limitei si atat... a fi crestin e o chestiune de optiune (aspect care si in ortodoxie e valabil, pentru ca oricand poti renunta la credinta de referinta) si deci implica libertatea, chiar asa cum e ea inteleasa ca alegere intre variante duale strict determinate... atunci cand vorbim de biserica intelegem gresit constructia ca atare, lacasul de cult pentru ca in fapt este vorba de comunitatea credinciosilor ce participa la savarsirea tainelor, dintre care cea mai mare este liturghia... ritualul este doar partea exterioara si are doar rolul de a aseza crestinul "pe cale" insa prea adesea am ajuns sa dispretuim omul simplu considerandu-l rob al partii fanice... tema aceasta e atat de larga incat simpla idee de a construi un eseu mi se pare futila... daca ai vrut sa problematizezi e altceva, insa atunci mai bine l-am fi putut incadra la polemica. Sta in miezul fiecarei religii de a-si proclama puterea soteriologica si e normal sa fie astfel (amestecuri de genul New Age aseaza omul in postura de a se adapa de la mai multe izvoare si a nu urma in fapt nici o cale)... de fapt totul se reduce la constientizarea statutului cretural, smerenia ca mod de fiintare si re-constituirea lui Adam in fiecare dintre noi... prezenta in lume a Fiului Domnului este exemplul cel mai bun al intelegerii ca la baza crestinismului sta ideea de taina, ideea ca fiecare poate deveni Dumnezeu (desigur prin har si nu prin natura)... iubirea ca jertfa (deosebita total de conceptul de compasiune pe care il gasim in buddhismul Mahayana sau Hinayana) si nu in ultimul rand simplitatea crestinismului ce coexista atat cu rafinamentul fundamentarii rationale cat si cu intelegerea fenomenelor de transcendere (gen nebunia intru Hristos) a umanului. Sunt atatea de spus... atatea de trait... atatea de inteles...
=  Parerea mea...care este:))	Stanica Ilie Viorel [22.Apr.05 17:23]
eu vad doar necesitatea unei oranduiri paralele. Sa nu uitam ca societatea este necesara si ca orice sistem are tendinta dezordinii....Ori pe langa modelul ales de catre participantii in mod activ la pastrarea ordinii...prin legi sociale...era nevoie si de un alt model....modelul prin care manipuland slabiciunea fiintei se poate pastra o cale...Cat se deviaza de la odelul initial ori cat nu mai este religie sau credinta in toate astea va fi mereu acea grea incercare. Cu drag,Tego
=  perspectiva vecinului caprei	Sandra Hanna Segal [22.Apr.05 20:14]
Am citit articolul (chiar și comentariile) cu interes, chiar dacă nu avem aceeași religie. Am constatat (fără prea multă surprindere) că și în curtea vecinului există contradicții și fricțiuni. Acum, nu mă bucur de răceala caprei lui, ca și a mea strănută des. Astea sunt bolile interente ale oricărei religii organizate. Poate, dupa atăția ani de comunism, în Romania s-a facut exces de zel și ortodoxia a dorit să recupereze ceea ce i se parea că îi aparține de drept. Pendulului îi ia un timp sa se așeze pe aurita axa de mijloc. Oricum, luați Grecia ca exemplu că se putea și mai rău… e un studiu de caz interesant. Altfel, sentimentul religios e adânc înrădăcinat în om, dar practica ne omoară :) Vrem o religie care să ne facă respectabili din punct de vedere social, dar care altfel să ne lase neschimbați. Parerea mea e că necredința nu se refera la ceea ce credem sau nu credem ci la faptul ca mulți pretind să creadă ceea ce nu cred de fapt. Cu multumiri pentru Nicoleta, care a postat articolul si fara de care toate aceste lucruri n-ar fi fost spuse… si cu o strangere de mana pentru Paul Bogdan care m-a facut sa rad cu lacrimi si a dovedit ca nu e doar un editor vesnic la panda ci si OM.
=  raspunsuri	Nicoleta Tase [22.Apr.05 21:58]
Iosif - daca si parca sunt frati ca sa raspund in spiritul comentariului tau. Au pus parintii sau soarta in noi crestinism... asta suntem. :) Vladimir - da, intentia mea ar fi fost de a-l pune la polemica, dar n-am nivelul necesar. Poate trebuia sa adaug ca subtitlu. O sa o fac de acum incolo. E perfect adevarat ca la baza acestui text sta intuitia si ceea ce vad in jur. "Eseu" a fost singura optiune valabila. Soteriologia si escatologia si tot ce pui tu in discutie pot face obiectul unor scrieri fundamentate si avizate. Iti multumesc pentru ideile oferite, poate ca la un moment dat voi scrie si ceva serios argumentat despre asta. Sandra - da, fara indoiala, in sanul fiecarei religii exista cum zici tu contradictii (poate e prea mult spus, dar stiu ce vrei sa subliniezi). Ai prins esenta a ceea ce am vrut sa spun, dimensiunea sociala a unui fapt care teoretic n-ar trebui sa se rasfranga social. Si mai ai dreptate cu ceva. Uneori comentariile spun mai mult decat pretextul care le-a generat. Multumesc tuturor de ganduri si de ideile expuse.
=  Raspuns Dnei Cătălina Vieru	Iulian Virtejanu [02.Oct.05 19:06]
Pai am sustinut cumva ca apartine Bibilei :) ? (legat de intrebarea unde in Biblie apare "crede si nu cerceta") Stiu ca nu e acolo. Doar ca este destul de des uzitata cand vine vorba de a aborda un subiect mai delicat sau un pic mai subtil de interpretat din Bibile. Mistic acest "crede si nu cerceta" are totusi o interpretare placuta, un soi de "Eu nu distrug corola de minuni a lumii", un indemn la o cunoastere intuitiva, nerationala, luciferica. Cunoasterea e posibila pana la granita cu misterul. Acolo se opreste, este paralizata. Insa conotatia populara, triviala, este de a indemna la supunere, la... capul plecat sabia nu-l taie, poate chiar cu trimitere catre popularul smerit. Eu l-am folosit cu un sens ironic. Prea multi "musca" si cad prada vinovatiilor si culpabilitatii daca esueaza sa-si zica rugaciunea de noapte, inainte sa se culce. Prea multi asteapta sa vina din exteriorul lor salvarea, si nu se uita in interior. Cred, dar nu cerceteaza. Prea multi cer, in loc sa-si ofere. Sunt adormiti, cu toate ca par marcati de simtire. De fapt se chinuie sa-si mentina un echilibru calm in tot vacarmul de afecte ce ii macina, ii rascolesc, si tot le ignora! In loc sa vada ca e cu ei, cersesc afectiune, indepartarea ispitelor si indrumare.. Multi cand se roaga de fapt cer. Asta cred ei ca inseamna. Sa ceri.. Dar vine parintele, persoana autoritara (ca si un politai, ca si un profesor, etc) si zice ca Dumnezeu asculta tot. Si atunci cum sa nu-i ceri ? Crezi si nu cercetezi. Nu e nici o problema in asta, numa ca mie personal imi pare o pierdere de timp.. Daca cerutul creeaza o stare de relaxare si de detensionare, stiind ca "esti avut in vedere", e perfect. Dar....
=  tego	Nicoleta Tase [22.Apr.05 22:04]
uite ca am uitat. dar revin. Tego - intuiesc si eu ceva din ce spui tu acolo si am intuit de cand am scris. M-am ferit sa scriu "manipuilare", dar pana la urma s-ar putea sa fie mare adevar in cuvantul asta. Revin iarasi la ideea de istorie care ne-a dovedit-o cu varf si indesat. Multumesc de trecere, din nou, intotdeauna aduci un punct de vedere pertinent.
=  intre areopag si inviere	nacu ovidiu [25.Apr.05 14:23]
draga N. am citit eseul si o parte din comentarii(pe la polemica cu radu bogdan m-am plictisit si restul opiniilor le-am trecut doar razant cu privirea). eu vad aceeasi prapastie in mintile oamenilor: intre Dumnezeul ce Viu si dumnezeul asupritor prezentat de unele medii ecleziastice. lumea se agata de acest idol pricajit, se lupta cu el, il ataca ,simtindu-l neautentic, iar pe sustinatorii lui(fie "alesi", fie datatori de anateme) ii palmuieste din plin. iar mai apoi apar, ca intodeauna, polemicile surde, indarjite , "filosofiile punctului de vedere", si lupta in transeele labirintului. dar asa nu facem treaba, mai oameni buni! si , ceea ce conteaza cel mai mult, in felul acesta NIMENI nu ajunge la cunoasterea Dumnezeului Viu, ramas un anonim pentru "polemisti". eu inteleg ca exista multe neclaritati, confuzii, si ca s-o scurtez, multa galagie cu privire la acest subiect. mai inteleg si ca lucrurile nu pot fi clarificate doar printr-un comentar marginal la acest text. e nevoie, cum spunea cineva mai sus, de argumentari serioase pentru a iesi la liman?... dar tocmai aceste argumentari sunt problematice, bazandu-se doar pe o rationalitate excesiva care loveste in tot ceea ce nu e capabila sa inteleaga. si atunci ce sa alegem: irationalitatea oarba, sentimentul religios individualizat, subiectiv si irelevant pt cunoasterea rationala? numinosul?... cam asta ar fi si intrebarea ta fundamentala la care raspunsurile fura slabe in a-si face datoria ceruta. eu nu am pretentia de a oferi o solutie, o dogma, ori altceva de ascest tip. dar cred ca daca pornesti pe taramul relativului rationalist( de multe ori irational), de pe axa pur orizontala a problemei, nu vei ajunge niciodata la certitudini, la absolut, la Dumnezeu. targuindu-ti teoriile prin areopagul filozofic al acestei lumi nu-L vei putea gasi pe Dumnezeul Necunoscut, cel cunoscut si vestit de Apostol. avem deci nevoie de predica apostolica? dar mai gasim asa ceva astazi? si daca ascultam glasul diferit de al multimii(singurul capabil de adevarata libertate; libertatea de a te rastigni dar si de a a invia) aceasta cale e una totusi viabila, adevarata?... multe intrebari il intampina pe cel care cauta nu o cale ci Calea. si aceasta cautare implica o sete profunda de absolut, de certitudine, de autentic, de iubire; o foame nemasurata dupa "altceva" decat mugetul gros al hipopotamillor intelepciunii acestui veac; dupa invierea adanca si radicala a fiintei umane(ratiune, vointa, simtire) care a aflat Calea Adevarul si Viata. numai parasind taramul "mortilor care-si ingroapa mortii lor" poti afla libertatea pe care o cauti. iar aceasta inviere nu o poti gasi decat la Cel Inviat. s-ar putea sa revin asupra subiectului, asa cum am mai facut-o pana acum.
=  mi se pare interesant	Joe King [02.Oct.05 19:06]
" Partea cea mai dureroasă însă este că totul trebuie să respecte Dogma." As vrea sa te intreb daca te referi cumva la un fel de fundamentalism crestinesc .
=  raspunsuri	Nicoleta Tase [26.Apr.05 22:58]
Ovidiu - cumva ne apropiem in ceea ce spunem, desi am senzatia ca fiecare isi sustine cauza in mod diferit. Eu am ceva cu rationalizarea excesiva si cu arborarea simbolurilor pentru a fi recunoscuti. Am intalnit chiar un preot care umbla tot timpul imbracat in sutana, propovaduia smerenia, iar cand l-am intrebat de ce nu umbla si "in civil" cand nu are slujba nevasta lui m-a luminat: mi-a spus ca altfel cum sa-l recunoasca lumea si sa-l cinsteasca ca pe un preot. In fine, polemicile astea probabil sunt si vor fi nesfarsite, intr-un fel si noi aici nu facem decat sa problematizam, deci sa rationalizam pana la urma. Astept cu interes a doua scrisoare. Joe King - Nu as merge pana la ideea de fundamentalism, cred ca e prea mult spus. Eu ma refeream la sentimentul religios care paraca se vinde astazi in flacoane (dogme) impartite pe caprarii. Nu ma refer la Dogmele de capatai, tip filioqve, ci la "dogmele" marunte, care de obicei incep cu "sa nu" si care adunate dau senzatia de Dogma cu D mare. Exista astazi aproape un cult al dogmei, "asa scrie" sau "asa spune parintele" sau "asa zice Biblia". Ne chircim in precepte marunte sub povara propriilor vinovatii, lasand la o parte sentimentul religios si imbratisand mai degraba o morala decat o forma de traire. Va multumesc de ganduri si va astept oricand.