| = în nevoia de ardere tridimensională | Maria Prochipiuc [15.Apr.05 09:54] |
| pe muchia tocită a inimii cu genunchii cugetului spășiți, ridic către Tine spiroidale rugi în nevoia de ardere tridimensională lasă-mi intact peticul de rai înstelat cu renunțări și reveniri să rămân de-a pururi - ca la mine acasă – Versul tău e ca o cădere în genunchi a creatului în fața Creatorului, tu aici vii cu un fel de pietate prin genunghii spășiti și mai ales muchia tocită a inimii, actul în sine e un mod de exprimare a pietății ca o relație verticală, asta desprind din prima strofa, dar in cea de-a doua începi să diluezi efectul prin puful de păpădie. Încerc să simt efectul versului ca să-i pot găsi sensurile, strofa a doua e ca o spumă mirosind a tămâie în cerurile adiate de vânturi. Interesante versurile tale, consider acest poem o meditație în prag de sărbătoare,e un fel de îndemn la împăcare și bucurie. Își rcomand cartea CREATIA CA EUHARISTIE de Ioannis Zizioulas | |
| = părere | Alin Pop [15.Apr.05 11:35] |
| nu-mi place "spiridoidale", chiar dacă aduce a spirit :), sau, nu știu, mă mai gândesc. și "tridimensională" cam agață, dar aici legătura cu trinitatea creștină e mai firească și semnificativă. spațiul fizic prelungit în spațiul spiritual crestin. îmi place senzația pe care mi-a lăsat-o poezia, deși sunt sigur că nu pricep decât puțin din ce ai pus în ea | |
| = Raspunsuri | Bogdan Groza [15.Apr.05 11:51] |
| Maria, am retinut propunerea ta cu cartea, si iti multumesc de comentariul bine elborat. Intr-adevar este vorba de o ruga verticala, pornita din prea tocita-mi inima inspre prea iubitoarea inima a creatorului. Aline, mie-mi place "spiroidale" :)) Imagineaza-ti cum se duce o rugaciune la cer, in spirale, ca un vartej. De aia simt nevoia de ardere tridimensionala. Multumesc de trecerea voastrape la mine. | |