| = Și | Vasile Rotaru [11.Apr.05 15:43] |
Un text de condiție postmodernă dar care în locul ironiei facile și durutului în cot atoateștiutor, aduce un univers adânc, saturnian (vechii alchimiști numeau plumbul saturnus) cu dispoziția de a crea poezie cu mijloacele cele mai revolute: „plecam până rămânea doar auriul”, „umbrele mă cunoșteau după aceleași apăsări larvare…”, „noaptea de sub piele desfăcută dintr-un punct fierbinte”, „amurgul unei jumătăți de zi adâncită în țeasta bărbatului indigo”, „…celălalt/ înfășura într-un zâmbet toate formele și ciudata veghere”. Enunțuri care bun butoiașe de carbid sub logica pasului cu pas și sub linearitatea lui din aproape în aproape (care sună mai degrabă a cât pe ce). Versul este asimilat brut fără a deveni sentimental. Dă de gândit. | |
| = Vasile...:) | Florin Andor [11.Apr.05 16:26] |
| ... cum știi tu face cuvintele să doară uneori preatârziul ... mulțumesc frumos de trecere și încurajare însă, recunosc, m-ai pus pe gânduri ... la bună citire / veghere :) | |