| = S(a)(i)lvia, | ioan peia [02.Oct.05 19:06] |
| Sunt încă sub impresia rară a poemei "zâmbitor de târziu", și, deci, am cam ridicat ștacheta în ceea ce te privește... Iar aici, a mers fluent și plăcut totul, până la "cât ai de gând să mai stai pe limba probabilității", unde am închis, șocat, ochii, strângând tare pleoapele, ca atunci când vezi un schior prăbușindu-se din zborul linear al saltului pe pârtie... Apoi i-am deschis ușor, să-i văd trupul desfigurat în sângele alb al zăpezii! Dar nu, el, zborul acela, a continuat, îndreptat de salvatoarea pală de vânt a "cucutei", și a unei "respirări reci", prin care trec "replici cu rândunele"... Și uitându-mă, apoi, la acea "probabilitate", mi s-a părut totul extrem de firesc, ba chiar, remarcabil... Când ești inspirată, puțini sunt cei ce-ți pot egala sumlimitățile! | |
| = corecție | ioan peia [02.Oct.05 19:06] |
| era vorba de "sublimități", desigur... | |
| = Expresiv | Albu Vladimir [21.Feb.05 23:31] |
| Da... un text care imi place Silvia... il asteptam de mult. Sensibil si expresiv. | |
| = Sirena, tie, Ela | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Cred ca este ziua delfinilor, astazi. Al treilea poem cu delfini... Ce de suflete comunica prin fire invizibile... Mi-a placut, ca un cristal de swarowski poemul tau. si m-a atins lin sfirsitul, Sirena: "eu respiram rece tu aveai replici cu rândunele râdeam de ne pierdeam unul pe altul prin sângele orelor drogam timpul cine ar crede" Voi reveni, caci tare imi incinta ochii poezia ta. Drag, Ela | |
| + nerostito | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| o regasesc pe silvia asa cum am cunoscut-o. era o vreme cand era intr-o frenetica alergatura dupa poze, cand se necajea gandind ca "asta poate nu se potriveste" si "poate nici asta"... textul asta ma duce cu gandul la silvia de atunci. nerostito, reusesti sa asezi in aceeasi constelatie rasul si plansul ca o dubla reactie a eului, insa rasul si glumele nu elibereaza tristetea, nu potolesc si nu asigura posibilitatea de a asista ca spectator dezinteresat. râdeam de ne pierdeam unul pe altul prin sângele orelor drogam timpul cine ar crede iti spuneam odata ca albastrul tau ia in stapanire lumea, mai stii? | |