| = retro(di)vizor | Ion Diviza [01.Feb.05 11:40] |
| Cu ochiul mă sparge-Anghelina, Mi-i frică, un pic mi-i rușine; Văd unghii ce-și dor rădăcina Când nu sunt înfipte în mine.:) P.S. Despre poezie - numai de bine! | |
| = o explicatie compensatoare... | Anghelina Andreea [01.Feb.05 11:41] |
| Acesta e un text slab! Nu ca celelalte ale mele ar fi cu mult mai bune, dar decat sa ma certati voi, cititorii, mai bine imi torn singura cenusa-n cap, sa nu plecati de-aici din pagina mea cu mana goala...de, vorba aia...cu prajina... Era buna saritoare La prajina! Avea minte. Si-uite asa din floare-n floare Se trezi cu ea-nainte! | |
| = Syril | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Autoportret nepictat, in oglinda cuvintelor tale tu te vezi cu riduri-intrebari, ochi spart in ecouri... Ce frumos iti dai seama ca mintea te incadreaza. Iar sufeltul tau neoglindit nu are, nu are oare decit tipat alb? sa nu tii in tine metafore fine, Syril, lasa-le dincoace de rama! Drag, Ela | |
| = Stele de mălai | Jianu Liviu-Florian [01.Feb.05 15:18] |
| Andreei: Pe langa harul de a scrie, vai, Andreea mai deține încă-un har: când editorii chiar nu au habar, ea prorocește stele...de mălai... | |
| + ciob de parere | Daniel Bratu [01.Feb.05 15:21] |
| Oglinda, o intoarcere in sine, privind in oglinda se vede in trecere timpul, se scurge din sloiuri curcubeul de august. Metafore asezate in causuri de forma, urne cu arsuri de imagini. “Ridurile” (obs.: de evitat aliteratia din "numara ridurile") sunt “carari spre intrebari neindraznite”, pe ele se poate migra la nesfarsit, inventariind starile, generand neincredere: “cui oare” – dubla semnificatie (cuiul rastignirii si cheia intrebarii), fortarea stilizarii schimba subiectul, ca dinspre unde reflexive inselatoare. Strofa a doua adanceste intelesurile, amaraciunea devine patima si autoironie: “cu ochiul as sparge-o/ dar mi-e ca devine/ o mie de ieri pana azi” (obs: a-ul prim din pana ar trebui sa poate caciulita de frig, nu palariuta de soare). “o mie de ieri pana azi” – frica de cioburi, de multplicare, frica de apartenenta definitiva, spaima de revelare (in varianta exclamativa: “o, mie de ieri pana azi”, cu numeralul devenit pronume scurt si posesiv). “vad unghii ce-si dor radacina” – halou, viziune si cosmar, oniric colturos si adanc, generand “tipatul alb”, rece, fantomatic. “cui oare/ e-ntorsul ecou” intoarcerea spre acele “intrebari neindraznite” din inceput, cu feedback reflexiv permanent (varianta fonica “e-n torsul ecou” – torsul ecoului, ca o sculptura, discobol inghetat in intoarcere). Finalul ridica cerebral sensurile, adaugand si o alternativa fonica de inchis imaginea, oglinda, poezia(“mintea marama / oglinzii”). Poezie complexa, cu tragism senin si ironie scenica, de o melodicitate interna superba. Felicitari, Carmen, chiar daca tu crezi altfel ("modestie, modestie, dar s-o stim si noi"), mie mi pare un text foarte bun | |
| = Multumesc, Daniel... | Anghelina Andreea [02.Feb.05 00:25] |
| Multumesc, Daniel...de steluta, de aprecieri (nemeritate) dar mai ales de radiografie...nu mai spun nimic...nu acum... decat...multumesc, cu drag, | |
| = în urma | Alin Pop [02.Feb.05 16:39] |
| În urma unei așa de iscusite revelări a interioarelor, exterioarelor și multelor alte părți ale creației în cauză, ("ză big bos" dedalul), cine mai cutează a arunca cu vorbe? Iaca, oarecum în același stil de joc îmi voi permite și eu o scurtă disertație. Am să încep cu o secvență al cărei dublu sens m-a frapat și care pare a fi scăpat ante-comentatorilor. În strofa a doua putem citi "de ieri până azi" dar și "devine o mie de ieri", în această formă intrevedem o neașteptată profunzime ideatică. Imaginea din oglindă asimilată ego-ului în contrast cu sinele adevărat riscă, prin spargerea oglinzii, să-și piardă aparenta coerență, iluzoria apartenență la substanța sinelui, a conștiinței martor. El (ego-ul) rămâne în urma acestei spargeri, metaforic - o disociere, doar o sumă de amprente lăsate de evenimentele trecute (o mie de ieri), iar subiectul resimte teama (țipătul alb) regăsirii adevăratei lui naturi, aceea nelimitată de formă, nemanifestată. Intreaga meditație este construită în jurul acestei idei, o căutarea identității pendulând între resimțirea directă a suferinței ("aici e durere, acolo culoare") și observarea detașată, din exterior, a fenomenelor ("văd unghii ce-și dor rădăcina"). Intelectul, scena obișnuită a desfășurărilor de idei, este plasat în final deopotrivă la periferia oglinzii, mutând teatrul acțiunii într-o dimensiune mai personală decât o simplă disertație filosofică, dar este în același timp și suport al trăirii, un suport care susține construcția și, de ce nu, un instrument în slujba căutărilor interioare. | |
| = Oglinda, oglinjoara | Bogdan Groza [02.Feb.05 17:22] |
| ce poate fi aceasta oglinda daca nu reflectare a chipului tau, o introspectie sumara asupra ta. Spun sumara, pentru ca o oglinda nu va putea niciodata sa perceapa bataia unei inimi, de pilda. acum, analizand textul, in prima strofa, observ urmatoarele. Citez: Îmi numără ridurile de ieri până azi cărări spre întrebări neîndrăznite aici e durere acolo culoare cui oare e trista grimasă oglinda ii numara ridurile, ii arata cu alte cuvinte, ca vrand nevrand timpul a trecut peste cel care se priveste in ea, si drept urmare intr-o parte-i durere, intr-o parte-i culoare. Nu poate fi totul unitar. Apoi, privitorul constientizeaza ca oglinda il deformeaza, ca ii arata doar fatada, si nu sufletul, care deseori e mai important intr-un om, si spune : "cu ochiul aș sparge-o dar mi-e că devine o mie de ieri pănă azi" poate fi aceasta teama de spargere a oglinzii justa? Daca o oglinda e profund mincinoasa, adica lateste, lungeste, deformeaza, modifica trasaturile omului, atunci da, trebuie sparta oglinda. Insa, in poezie autoarea conchide, in final, ca " oglinda e sustinuta de mintea ei care este, de fapt, rama pe care se sustine aceasta. Si n-o mai sparge, ca asta ar insemna "sapte ani" de "seceta" desi, e tot atat de adevarat ca "cioburile aduc noroc" Numai ca o oglinda sparta, in zeci sau sute de bucati va reflecta, in continuare chipul "agresorului" de data asta injumatatindu-i fata, chipul, ochiul. Poate de asta autoarea a dat un titlu sugestiv poeziei "Intelepciunea oglinzii" stiind ea ca, spargand-o nu face altceva decat sa-i accentueze puterea oglinzii ,de a reflecta in cioburi cu mult mai multe riduri decat sunt in realitate. | |
| = Alin, Bogdan... | Anghelina Andreea [03.Feb.05 17:59] |
| Multumesc, dragilor, de atentia acordata...ma onorati :) cu drag, | |