Comentariile membrilor:

 =  Noi cu mana noastra am facut-o
Valentin Popa
[15.Feb.05 15:42]
Libertatea este intelegerea necesitatii de a te conforma. Unor reguli scrise sau nescrise. Poti sa fii liber oriunde, chiar si in inchisoare. Shi aici, shi dincolo de granitzele Romaniei. Trebuie doar sa intelegi care sunt limitele intre care sunt realizabile dorintele tale. Dumneavoastra, plecat de pe meleagurile mioritice, cu sigurantza apreciati organizarea tarilor vestice ca mult mai buna decat cea a tarii din care v-ati refugiat acolo, dar oare cei care au trait acolo toata viata mai sunt in stare sa vada ca "e bine" la ei? Shi ei spera intr-un "mai bine" ca shi noi.
Cu privire la alegerea facultatii, parerea unui copil proaspat ieshit din bancile unui liceu din care abia ashtepta sa scape nu cred ca este cea mai potrivita. Daca ar fi dupa ei toti ar vrea sa fie neurochirurgi, astronauti sau actori. Dupa care, ups, am vrea sa shi putem trai din asta, shi sa nici nu trebuiasca sa invatzam prea mult, mai bine dam la ASE. Sau doar zicem acasa ca plecam la facultate, shi de fapt mergem la furat in Spania. Ca e mai bine decat sa stai 10 ore pe zi la un birou pt un salariu de nimic. Aici intervine rolul parintilor care nu ar face ceva in prejudiciul copiilor, cred eu.
Realizarea profesionala in Romania intr-adevar necesita un mare efort, mai mare decat in Vest (dupa spusele lui Lucian Mandruta, sa avansezi presupune sa nu mai pleci de la servici), dar nu este imposibila, daca vointa individului este destul de mare. Shi aici l-as da ca exemplu pe Daniel Fat, care ne va (in)canta joi la CE. Doar el shtie de cate ori a dat admitere la facultatea de actorie, shi spre deosebire de multi altii care au intrat din prima, a reushti sa iasa din anonimat.
In incheiere, doresc sa imi exprim admiratia si respectul pt cei care, cu toate ca au avut ocazia sa plece, au ramas shi (s-)au construit in Romania, cu speranta ca astfel vor contribui la un viitor mai bun al natiunii care i-a zamislit.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !