| + eu așa o văd | Stanica Ilie Viorel [13.May.23 21:56] |
| cu geamurile deschise și tot nu vede lumea - rafturi întregi cu metafore, se varsă în valuri, salvează slovele; cu neliniștea strânge dobânda orelor triste. Oștile sale nu înțeleg neologismele. Cursa, contra- cronometru, în care este asemeni unui șoarece, într-o alergare fără capăt îi consumă energia cu fiecare oră. Acuză întunericul ce-l strivește ca într-o epopee compusă în fața cănii de cafea pe jumătate goală, din care soarbe ultima picătură de amar înaintea plecării. insomniacul nu are ochi pentru lume, tragic! lumea lui are nevoie de timpul ăla, timpul somnului. el, are nevoie să țină timpul pe loc, nici măcar nu se adaptează vremurilor- fără neologisme! strigă, sorbind din cafeaua amară. acuză orice, pe oricine, numsi pe sine nu. rămâne prizonierul propriilor agonii. afară, dincolo de ferestre e lumea! din păcate nu mai e și lumea lui. o recomand pentru că merită meditat la ceea ce ai propus. | |
| = asta e experiența | Maria Elena Chindea [14.May.23 01:43] |
| pandemiei, Ovidiu! Ne-a lăsat în dar o însingurare și mai mare decât înainte. Cuștile ni le construim singuri, și deschiderea nu ține de o fereastră fizică ci de una spirituală! Steinhardt era liber deși în închisoare! Dacă nici duritatea pandemiei nu ne-a învățat nimic despre viață - înseamnă că ne merităm soarta! Putem fi interiorizați - dar însingurarea extremă duce la ariditate, la mumificare! Mi-a plăcut imagistica poemului! | |